Sub semnul lui Nichita Stănescu

Dacă memoria nu mă înșală, sintagma „râsu’-plânsu’” este creația lui Nichita Stănescu și reprezintă un fel de esență a existenței noastre, a românilor. Nicio altă nație nu știe, nu poate, și mai mult ca sigur că nici nu-și dorește să amestece stările și trăirile extreme până la punctul în care nici nu mai știi dacă e vorba de veselie ori de tragedie. Sfârșitul de sezon este întruchiparea râsului și a plânsului puse de-a valma, iar poziționarea echipelor de o parte ori de alta a acestora alternează de lao etapăla alta, iar uneori chiar și pe parcursului aceleiași zile. Bunăoară, FCSB anunțase mai demult că joacă unul din meciurile cu o fostă contracandidatăla titlu cu copiii, pentru a-i menaja pe titulari pentru nu știu care alt meci. Apoi s-a sucit și a zis că nu, meciul ăla îl abordează cu echipa standard, iar la celălalt trimite copiii. Acum, după ce s-a văzut cu treaba rezolvată (adică are participarea în preliminariile Europa League asigurată prin câștigarea Cupei) domnul Nea Gigi anunțăiarăși că i-a trimis pe titulari în vacanță și că în următorul meci… Ce să faci: să râzi sau să plângi? În principiu, când vorbim de poezie, facem trimitere și la rimă (la Nichita oricum nu e cazul), iar în vremurile astea de tot râsu’ și de mai mare plânsu’, nu poți să nu constați că dacă zici „COVID”, rima vine de la sine:”puși la zid”, așa cum sunt dinamoviștii în ziua în care declară mai mulți bolnavi decât cred că au cu totul în lot, adică18! Ei oricum amânaseră și din cauza magazionerului ori a îngrijitorului gazonului primele două etape, așa că acum nici nu mai fac cine știe ce impresie. De râs e cum s-au îmbolnăvit toți, dar de plâns va fi dacă idioții ăilalți, de la FRF și de la LPF (p-ăștia de ce nu-i arestează nimeni pentru „zădărnicirea combaterii virusului”?) îi vor obliga să joace cu juniorii și cu piticii numai pentru a încheia „pe gazon” (cum a zis un bivol dintre oficiali) un rahat de campionat care n-avea niciun motiv să se reia. Aș mai avea multe de spus și de scris, dar zău că îmi vin prea multe înjurături d-alea grele pentru a mai putea continua articolul.