Studenții suceveni vor avea liber de la cursuri pe 10 decembrie

Studenții suceveni vor avea liber de la cursuri pe 10 decembrie
Studenții suceveni vor avea liber de la cursuri pe 10 decembrie

Guvernul României vrea să declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, drept zi liberă în universități. Prin această facilitate, Guvernul vrea să dea posibilitatea studenților care învață în alte zone decât cele de domiciliu să voteze la alegerile parlamentare de pe 9 decembrie. Inițiativa vine ca urmare a unei cereri adresate Guvernului de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în care studenții au solicitat gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie și o zi liberă în prima zi de după alegeri. ANOSR susține că studenții care învață în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant.
Decizia nu a fost încă reglementată de Guvern, dar ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost de acord cu această propunere.
Deocamdată însă executivul nu a dat un răspuns în ceea ce privește gratuitatea transportului.

Recomandări

Excursie tematică ”Pagini de istorie”, 5-10 aprilie 2025 – Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Polițiștii suceveni se pregătesc de proteste și spun că veniturile le vor scădea cu 1.000-1.500 de lei/lunar

Vasile Anton, liderul Biroului Teritorial Suceava al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual