HANDBAL

Studenții încep returul cu un meci dificil

După aproape două luni de pauză competițională, jucătorii echipei locale de handbal intră din nou în focurile competiției, mâine, de la orele 11, în sala LPS Suceava, când este programată prima etapă a Ligii Naționale de Handbal. Studenții vor relua campionatul cu un meci destul de dificil, în compania celor de la CSM Medgidia, echipă care în acest an a participat în cupele europene. În meciul tur de la Medgidia, gazdele s-au impus clar, cu 32 – 18(17 – 10), în fața unei echipe sucevene, decimată în urma unei toxiinfecții alimentare. Elevii antrenorilor Petru Ghervan și Florin Leuciuc sunt foarte hotărâți să dovedească în meciul de mâine, că înfrângerea severă din tur a fost doar un accident și astfel să obțină cele două puncte puse în joc. Dacă vor reuși victoria, studenții vor face schimb de locuri în clasament cu adversarii lor, care se află înaintea meciului pe locul șase. Totuși, la capitolul meciurilor de pregătire, echipa din Medgidia stă mult mai bine, deoarece a reușit să participe la două turnee, unde a întâlnit adversari tari, precum Steaua, Dinamo, Minaur Baia Mare, Târgu Jiu și echipa națională de tineret, față de suceveni, care au jucat în compania Politehnicii Iași și a două echipe din divizia secundă, Știința Bacău și LPS Piatra Neamț. „Sunt convins că lipsa de concentrare din meciurile de pregătire va dispare în meciurile oficiale, inclusiv în această primă întâlnire, una foarte importantă atâta timp cât sunt niște puncte în joc. Chiar dacă adversarii noștri au un lot puțin mai valoros ca al nostru, avantajul terenului propriu și forma fizică foarte bună în care ne aflăm sper să încline balanța în favoarea noastră”, a declarat antrenorul Petru Ghervan. Din păcate, accidentările nu au ocolit lotul universitar, Bursuc și Ignat, fiind accidentați nu vor juca în această etapă, în timp ce Gavriloaia și Dospinescu sunt incerți și așteaptă verdictul medicului, după ce au suferit întinderi la antrenamentul de miercuri. În premieră pentru Suceava în Liga Națională, meciul de mâine va fi condus de două arbitre din București, aceleași care au fluierat și meciul din tur, de la Medgidia.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal:
1 HCM Constanța 13 11 1 1 386 318 23
2 Steaua MFA București 13 11 0 2 440 376 22
3 Dinamo Baumit București 13 10 1 2 447 368 21
4 Uztel Ploiești 13 8 1 4 365 346 17
5 UCM Reșița 13 6 4 3 416 381 16
6 CSM Medgidia 13 6 1 6 409 403 13
7 CS Universitatea Suceava 13 6 1 6 372 406 13
8 Izometal Timișoara 13 5 2 6 364 359 12
9 Minaur Baia Mare 13 6 0 7 395 393 12
10 Energ. Lign. Pandurii Tg. Jiu 13 5 1 7 370 376 11
11 HCM CSM Bistrița 13 5 0 8 335 362 10
12 HCM Brașov 13 3 1 9 330 354 7
13 Universitatea Cluj 13 2 1 10 310 393 5
14 Politehnica Iași 13 0 0 13 329 433 0

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului