Echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava, a obținut ieri, pe teren propriu, cea mai categorică victorie din acest tur de campionat, în detrimentul celor de la Uztel Ploiești, scor final 31 – 21.
Studenții au pregătit foarte bine meciul, acest lucru văzându-se mai ales în prima repriză, când au închis apărarea și poarta aproape perfect și au lăsat fără replică echipa oaspete, mai ales în atac. Din minutul șase, când scorul era egal, 3 – 3, elevii lui Petru Ghervan au început asediul la poarta ploieștenilor, distanțându-se treptat până la 11 goluri, diferență la care au intrat la vestiare, scor la pauză 17 – 6. Mai mult, eficacitatea apărării s-a văzut cel mai clar din minutul 13 și până la pauză, atunci când Uztelul a reușit să marcheze doar un gol, aici o mare contribuție având-o și portarul Iulian Andrei. Cu un joc în viteză și cu o apărare statică și greoaie a oaspeților, universitarii au reușit să penetreze poarta adversă, chiar și în momentele de inferioritate, lăsându-i fără replică pe masivii jucători de la Ploiești.
În ciuda avantajului confortabil, sucevenii au apăsat accelerația și în debutul părții secunde, înscriind de patru ori fără să primească gol, astfel că în minutul 36, tabela arăta scorul 21 – 6, aceasta fiind și cea mai mare diferență înregistrată în meci. Pe fondul unei relaxări a echipei Universitatea, ploieștenii reușesc să mai reducă din diferență după trei goluri consecutive, același lucru întâmplându-se și pe finalul jocului, când la scorul de 29 la 15, oaspeții punctează din nou de cinci ori la rând. Meciul se termină la o diferență de zece goluri în favoarea elevilor lui Petru Ghervan și Leonard Bibirig, care astfel bifează cea de-a patra victorie și urcă pe locul cinci în clasamentul Ligii Naționale, după un meci în care nu au avut nici o secundă îndoiala că ar putea pierde punctele.
„ Am reușit să ne mobilizăm foarte bine, mai ales în prima repriză, atunci când s-a făcut diferența. Jucătorii noștri au colaborat foarte bine pe posturi, forța echipei primând în fața valorilor individuale. Urmează meciuri mult mai importante, în fața unor echipe de valori apropiate, în care va fi mult mai greu să ne concentrăm față de meciurile cu echipe precum Steaua sau Dinamo. Astăzi ne bucurăm pentru victorie, dar de luni ne vom canaliza toate energiile pentru partida care urmează”, a declarat, după meci, tehnicianul Petru Ghervan.
De cealaltă parte, antrenorul Uztel-ului, Ion Nicolae, este de părere că jucătorii săi au întâlnit în teren o echipă mult mai motivată, care și-a dorit mai mult victoria. „Sucevenii au progresat foarte mult față de campionatul trecut, în timp ce noi încă resimțim lipsa a patru piese de bază, care au plecat de la echipă în vară. Am avut în teren și jucători fără prea mare experiență, care au terminat de curând junioratul și încă nu au experiența de a contracara jocul în mare viteză al sucevenilor”, a mai adăugat antrenorul ploieștenilor.
Pentru suceveni au evoluat Andrei, Pralea, Bibirig (5 goluri), Tcaciuc, Bursuc(2), Zvanciuc, Chiruț(2), Gavriloaia(3), Țuțu(1), Mitrea(2), Dospinescu, Brădățan(1), Ignat(8) și Cristian Adomnicăi (7), cel din urmă evoluând foarte bine în ziua în care a împlinit vârsta de 27 de ani. În celelalte meciuri din această etapă UCM Reșita a învins CSM D&C Oradea cu scorul de 36-31 (15-11),
Știința Municipal Bacău – HCM Constanța 23-22 (11-11), Romvag Caracal – HC Odorhei 23-30 (9-17), Dinamo Baumit București – CSM Medgidia 25-26 (10-10), Poli Izometal Timișoara – Pandurii Tg. Jiu 27-22 (13-8) și Steaua MFA București – HC Minaur Baia Mare (24-19). În următoarea etapă, universitarii vor avea un meci foarte important pe terenul celor de la CSM Oradea.
Clasamentul Ligii Naționale după etapa a șaptea
1 UCM Reșița 7 6 0 1 245 208 12
2 HC Odorhei 7 5 2 0 202 173 12
3 Steaua MFA București 7 5 1 1 209 191 11
4 Știința Municipal Dedeman Bacău 7 5 1 1 213 196 11
5 CS Universitatea Suceava 7 4 1 2 205 195 9
6 CSM D&C Oradea 7 3 1 3 203 203 7
7 CSM Medgidia 7 3 1 3 189 193 7
8 Minaur Baia Mare 7 2 2 3 186 198 6
9 Dinamo Baumit București 7 3 0 4 183 188 6
10 HCM Constanța 7 1 3 3 167 169 5
11 Energ. Lign. Pandurii Tg. Jiu 7 2 0 5 181 197 4
12 CS Univ. Poli. Izometal Timișoara 7 2 0 5 167 177 4
13 Uztel Ploiești 7 2 0 5 174 199 4
14 Romvag Caracal 7 0 0 7 155 192 0





