Secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel a declarat, vineri, că vaccinarea împotriva virusului pandemic AH1N1 este recomandată, dar nu obligatorie, la fel ca și în cazul celorlalte campanii de imunizare, precizând însă că responsabilitatea poate face diferența în privința numărului de îmbolnăviri.
„Orice persoană poate lua decizia de a refuza vaccinarea, dar trebuie să fie conștientă că este singura modalitate de a se proteja pe sine și pe cei din jur împotriva bolii. Repet, responsabilitatea este foarte importantă în această perioadă și poate face diferența în ceea ce privește numărul de îmbolnăvări”, a spus secretarul de stat.
Campania de vaccinare împotriva gripei AH1N1 va începe în 26 noiembrie, iar vaccinul va fi livrat Direcțiilor de Sănătate Publică județene și a cea a municipiului București, iar acestea, la rândul lor, le vor da medicilor de familie și celor școlari, după caz, pentru începerea imunizării.
„În caz de necesitate vor fi mobilizate la vaccinare toate categoriile de medici. Pentru limitarea răspândirii virusului am stabilit grupe țintă: elevii începând cu vârsta de 15 ani și studenții din orașele universitare Iași, București, Craiova, Cluj, Timișoara, personalul medico-sanitar și personalul serviciilor esențiale, respectiv poliția și armata. Din 4 ianuarie vor fi vaccinați și elevii cu vârste cuprinse 6 și 14 ani, a mai spus Streinu-Cercel.
Secretarul de stat a precizat că produsul realizat de Institutul Cantacuzino respectă toate standardele internaționale de fabricație, protocoalele după care se efectuează studiile clinice fiind identice cu ale celorlalți producători.
Întrucât modul de producere a vaccinului pandemic este similar cu cel pentru gripa de sezon, reacțiile adverse care pot apărea sunt aceleași cu cele date de vaccinul sezonier, respectiv roșeață la locul înțepăturii, ușoare stări febrile și alergii minore în cazul persoanelor sensibile, a menționat Streinu-Cercel.
„Atragem atenția că orice alt tip de informații referitoare la acest subiect sunt rău-voitoare și vor trebui asumate de cei care le utilizează ca un atac la sănătatea populației”, a spus Streinu-Cercel.
El a mai spus că Ministerul Sănătății și Guvernul se sprijină pe Institutul Cantacuzino de a produce cantiatea necesară de vaccin cu care să poată fi limitată extinderea efectului cu virusul gripal pandemic și cu cel sezonier.
Streinu-Cercel a adăugat că, până la sfârșitul anului 2009, Institutul Cantacuzino va produce aproximativ cinci milioane de doze de vaccin pandemic, urmând ca în 2010 să mai producă încă cinci milioane de doze. Pentru cele 10 milioane de doze vaccin pandemic costurile se ridică la aproximativ 50 de milioane de lei.
„Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și CE, Ministerul Sănătății va asigura vaccinarea profilactică pentru aproximativ 40% din populația României, din care 5% din personalul serviciilor publice esențiale – medico-sanitar, personalul care asigura securitatea națională și locală, sectoarele economice vitale – și 35% din categoriile populaționale cele mai expuse la riscul de îmbolnăvire și la dezvoltara unor complicații ale bolii”, a declarat secretarul de stat.
Comitetul național pentru gripă a luat decizia ca în România vaccinarea pandemică să fie realizată în cadru organizat, astfel că vaccinul împotriva AH1N1 nu se va găsi în farmaciile cu circuit deschis.
„Este o măsură de protecție suplimentară pentru a ne asigura că vaccinul va ajunge la grupe-țintă, astfel încât să putem evita în realitate numărul de îmbolnăviri”, a spus Streinu-Cercel
De asemenea, secretarul de stat a precizat că până la sfârșitului acestui an va fi încheiată achiziția de măști și materiale dezinfectante.
„Rețelele de epidemiologie și de boli infecțioase sunt pregătite în acest moment pentru a face față situației. Dată fiind aglomerația de la Institutul « Matei Balș», am luat decizia de amenaja un spațiu suplimentar”, a spus secretarul de stat.