Un nou val de îmbolnăviri cu virusul gripal A/H1N1 este așteptat la sfârșitul lunii ianuarie, iar vaccinarea este importantă pentru că, deși doar două persoane dintr-o sută fac o formă severă a gripei noi și decedează, nu se poate ști care sunt acestea, a declarat, marți, Adrian Streinu Cercel.
„Din păcate, oamenii nu înțeleg că vaccinarea este singura modalitate de prevenire a acestei gripe. Vă dau un exemplu: din o sută de persoane care se îmbolnăvesc 90 au forme ușoare, opt medii spre severe și numai două au forme severe care duc la deces. Nu știm niciodată care sunt acele două persoane”, a arătat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adrian Streinu Cercel.
Acesta a arătat că variațiile bruște de temperatură favorizează dezvoltarea și transmiterea virusului pandemic. „Virusul gripal se transmite foarte ușor la frig”, a spus secretarul de stat, care a adăugat că există un trend ascendent al îmbolnăvirilor după vacanța de iarnă.
Potrivit medicului, este de așteptat ca un nou val de îmbolnăviri să fie la sfârșitul lunii ianuarie, pentru ca, spre sfârșitul lui februarie, acesta să scadă în intensitate
Potrivit lui Streinu Cercel, până la sfârșitul anului, în România au fost vaccinate împotriva înfectării cu virusul gripei noi 166.000 de persoane, 40.000 dintre acestea optând pentru imunizare în ultima săptămână a anului 2009.
În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 120 de cazuri noi de gripă cu virusul A/H1N1, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 5.870 cu 66 de decese, a anunțat Adrian Streinu Cercel.