„Ștreca”, o secvență voalată de istorie urbană

– Linia ferată care unea Ițcaniul cu Suceava avea o lungime de 7 km
– Ea a fost funcțională din data de 1 iulie 1898, până în vara anului 1916
Pe una din străzile marginale ale Sucevei, „Ștefan Ștefureac”, mai pot fi văzute urmele vechii linii ferate locale, care traversa orașul de la un capăt la altul.
Strada, de fapt o uliță îngustă care, în urma unor alunecări de teren, și-a fracturat accesul către urbe, coboară șerpuitor până în strada „Cernăuți”.
De-a lungul ei, pe partea stângă, pot fi văzute câteva segmente dintr-un zid de piatră. Sunt porțiuni din zidul care întărea și proteja terasamentul căii ferate, „Ștreca”, așa cum i se spune prin pervertirea denumirii germane Die Strecke.
După aproape trei decenii de la punerea în exploatare a liniei ferate Cernăuți-Ițcani (28 octombrie 1869) s-au construit, de către o societate austriacă, o serie de ramificații feroviare locale. Acțiunea a fost realizată în două etape vizând, pe de o parte, construirea unor linii ferate de interes comercial, iar pe de alta, trasarea unor linii locale de interes strategic.
Astfel, a fost construită, prin aplicarea prevederilor unui protocol încheiat în anul 1895 între Primăria Suceava și societatea “Neue Bukowiner Lokalbahnen”, linia ferată care lega Ițcaniul de Suceava.
Linia ferată, care pornea din Gara Ițcani și avea stația terminus în preajma actualei Policlinici municipale, avea o lungime de 7 km și a funcționat de la 1 iulie 1898, până în vara anului 1916.
Această linie, care începea de la Gara Itzkany (potrivit ortografiei germane), traversa râul Suceava pe un pod de lemn și, așa cum indică un „Mers al trenurilor” din epocă, avea stațiile Itzkany Bad, Alt-Itzkany, Kreuzgasse și se oprea la marginea oborului de vite al urbei, care se întindea în zona Areni.
Nemulțumirile birjarilor și ale directorului Ștefan Repta
Calea ferată urbană, care a adus servicii populației și economiei locale, a creat însă și unele nemulțumiri. Birjarii urbei, cei care își aveau locul de staționare în Piața Birjelor (Fiaker Platz), din preajma Bisericii Sf. Dumitru, nu aveau motive de bucurie. Stația Răspântia sau Kreuzgasee (Ulița Crucii), din apropierea bisericii armenești Sf. Cruce, le lua clienții din zona centrală, care, până la construirea căii ferate, mergeau la Gara Ițcani cu birjele. Dar această linie ferată a generat și alte probleme.
Vibrațiile produse de trecerea trenurilor prin fața Gimnaziului greco-oriental (Liceul „Ștefan cel Mare”) l-au determinat pe directorul Ștefan Repta să întocmească un raport, în care semnala că au apărut fisuri care pun în pericol integritatea clădirii.
Durata de funcționare a acestei linii ferate a fost însă numai de 18 ani. În primul război mondial, în fața ofensivei armatelor rusești, austriecii au dinamitat podul peste râul Suceava, au demontat șinele și le-au transportat la Brodina, pentru a construi linia ferată strategică Seletin-Șipotele Sucevei.
Traverse dezgropate după jumătate de secol
În anii ’60, când a dispărut de la colțul Bisericii Sf. Cruce fosta „Cafenea armenească”, în care fusese instalată, în primii ani ai „puterii populare”, o mică filatură, au fost demolate imobilele din perimetrul în care s-a construit ulterior noua “Autogară”. Au fost scoase atunci la iveală, de sub pavelele de piatră cubică, mai multe traverse înnegrite de cale ferată. Traversele, din lemn dur de stejar, încă bine conservate datorită impregnării cu creuzot, au fost depozitate o vreme lângă locuința-cabinet a dentistului Weitman. Din păcate, porțiunile de zid care au mai rămas intacte pe strada “Ștefan Ștefureac”, singurele urme care s-au mai păstrat pe întregul traseu al căii ferate Ițcani-Suceava, nu mai trezesc nimănui astăzi vreo amintire. Vor dispărea cu timpul, iar piatra va fi cu siguranță utilizată la fundațiile unor noi construcții. Încă o secvență voalată din istoria urbei.
Cursele pe linia ferată locală Ițcani-Suceava erau numai de zi și se efectuau cu trenuri tractate de două locomotive austriece cu abur. Locomotivele tip „Tender III”, cu o greutate de 32,5 tone, trăgeau 4 până la 6 vagoane, parte dintre ele pentru călători, parte pentru transportul de mărfuri.