Program ambițios

Străzile de pământ care vor fi asfaltate anul acesta în municipiul Suceava

Strada Traian Popovici, una dintre zecile de străzi de pământ care urmează să fie asfaltate anul acesta

Zeci de străzi de pământ, din mai multe cartiere ale Sucevei, urmează să fie modernizate anul acesta, în cadrul programului de asfaltare, care va beneficia de un buget record, de 30 de milioane de lei, conform proiectului de buget care va fi supus aprobării Consiliului Local.
„Cunosc marea problemă a gropilor și a drumurilor desfundate, tocmai de aceea ne pregătim să alocăm 30 de milioane de lei în buget pentru asfaltări.
Din păcate se întârzie cu aprobarea bugetului, dar avem avantajul că sunt patru firme care vor opera, conform contractului semnat la finele anului trecut. Municipiul Suceava are marea problemă a drumurilor desfundate, apărute unde s-au extins investițiile private”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că a luat la pas cartierele noi, pentru a stabili care sunt străzile care urmează să fie asfaltate.
Astfel, vor fi asfaltate străzile din:
Burdujeni Sat – Crângului, Barbu Delavrancea, Ștefan Luchian, Eternității, Dobrilă Eugen;
Zona centrală – Ștefan Tomșa, Ștefan Dracinschi, Solidarității, Zimbrului;
Ițcani – Epaminonda Bucevschi, Micșunelelor, Andrei Bernath, Decebal, Vasile Lupu și Dragomirna;
Obcini – Traian Țăranu, pct. Șerban Rusu Arbore (zona ANL Metro);
Laniște – Traian Popovici, Nicolae Cătănescu;
Aleea Dumbrăvii – pct. Dumitru Dacian și Eugen Lovinescu;
zona Tătărași – Emil Cioran, Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Petru Comărnescu.
De exemplu, în cartierul Laniște, cele două străzi care vor fi asfaltate, Traian Popovici și Nicolae Cătănescu, sunt cele care adună fluxurile de pe celelalte străduțe și de pe care se iese apoi în DN 29, în vreme ce 80% din străzile acelui cartier sunt private, încât nu pot fi modernizate decât de proprietarii terenurilor.

Recomandări

Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor