Trăim într-o lume în care cuvintele nu mai înseamnă nimic pentru unii. Ne mințim și ne înșelăm unii pe alții ca și cum ar fi ceva normal. Cuvintele noastre nu mai au nici o semnificație. Putem zice un lucru și să facem cu totul altceva fără ca măcar să ne pese. Dar la ce se rezumă totul? La minciună? Probabil că da! Ajungem să trăim într-o continuă minciună. Credem că nu facem nici un rău nimănui cu acest lucru, când de fapt ne facem rău nouă înșine. Nu realizăm că de fapt totul se întoarce împotriva noastră și că aceste minciuni ne vor aduce în punctul în care ne vor distruge în totalitate.
Probabil că și tăcerea e un răspuns, dar oare, uneori, această tăcere nu poate fi o formă mai subtilă a minciunii? Nu răspunzi pentru că ai impresia că mă poți duce de nas cu farmecul tău. Crezi că mă poți convinge prin tăcere să îți dau dreptate. Dar de fapt tu de ce preferi tăcerea? Pentru că știi că spun adevărul și preferi să nu mă minți? Dar tăcând, nu faci același lucru, doar că sub o altă formă?
Ești într-o continuă fugă. O fugă de adevăr. Aceeași fugă care te duce spre minciună, fie și prin tăcere. Vei ajunge unde dorești doar în momentul în care te vei opri din această fugă. Crezi că o poți face? Crezi că ești capabil de așa ceva? Atunci încetează! Încetează cu fuga de adevăr. Oprește-te și vorbește-mi. Spune-mi ce simți și ce vrei. Ca să te pot cunoaște. Ca să știu dacă poți suportă adevărul. Crezi că prin tăcere îți rezolvi problemele, dar tot ce faci tu este să le înmulțești. Cum poți scăpa de ele dacă nu vorbești? Cum poți lupta dacă singurul lucru de care ești în stare e să fugi? Ce nu înțelegi tu e că nu vei putea fugi la infinit. Va veni un moment în care vei fi practic stors de putere și va trebui să te oprești din goană asta nebună. Poate că acel moment a sosit deja. Nu crezi?
Vei ajunge probabil în clipa în care îți vei dori să fii ascultat, dar din păcate, nu va avea cine să te asculte. Lași să treacă pe lângă ține momente prea importante, iar când vei deschide clar ochii va fi prea târziu. Tot ce a fost mai important ai ratat, pentru că acele momente se trăiau la cea mai mare intensitate în timp ce tu fugeai. Ai uitat un mic amănunt: fugi spre o lume care nu există. Ești un fugar! Asta ești! Vrei să continui așa sau te oprești și-mi vorbești?
Sabina SAGHIN
