Stocurile de vaccin antihepatită B de la nivelul maternităților ar putea fi refăcute luna viitoare. Așa se arată într-o adresă primită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava de la ministerul de resort, potrivit căreia din decembrie ar urma să fie livrate noi doze de ser, pentru continuarea acțiunii de imunizare a nou-născuților.
În județ, prima maternitate care a epuizat stocurile de vaccin antihepatită Bcare se administrează bebelușilor în primele 24 de ore de la naștere este Rădăuți, în urmă cu o lună. De atunci și celelalte maternități au anunțat că au rămas fără ser, inclusiv Suceava, unde ultimele doze au fost inoculate sugarilor la începutul săptămânii trecute.
Este a doua criză de vaccin antihepatită B semnalată în județ în acest an, prima fiind înregistrată în vară. Lunar, în maternitățile sucevene sunt aduși pe lume circa 600 de copii.
Serul antihepatită B se administrează în trei doze, respectiv în primele 24 de ore de la naștere, la 2 luni și la 6 luni. Inocularea primei doze de ser, în maternitate, este importantă deoarece în România, spre deosebire de alte state, mamele nu sunt testate înainte de naștere, pentru a se stabili dacă sunt sau nu infectate cu virusul hepatitic B și ca atare dacă riscă să transmită boala și bebelușului. În lipsa serului, care să fie administrat imediat după naștere, cei mai expuși pericolului de îmbolnăvire sunt copiii născuți din mame care suferă de hepatită B.