Autoritatea părinților asigură copiilor sentimentul de siguranța de care au nevoie. Aceasta se manifestă de cele mai multe ori în legătură directă cu personalitatea părinților.
Tipologiile parentale au fost intens studiate și clasificate. Astfel întâlnim (după Rose Vincent – „Cunoașterea copilului”) părinți:
– rigizi – impun copiilor propriile idei, în general nu țin cont de particularitățile individuale
– boemi – lasă adesea copiii în voia lor, sau în seama altor persoane
– anxioși – creează presiune permanentă prin supraveghere strictă
– infantili – fără încredere, ușor influențabili, evită responsabilitatea
– incoerenți – creează instabilitate în relația cu copilul, trec de la exigență exagerată la libertate totală
– indulgenți – acordă copilului ce-și dorește, fără limite
– tandri – abuzează de stimulente afective
Un părinte ar trebui să îmbine stilurile parentale, să îmbine autoritatea, fermitatea și permisiunea, să țină cont de personalitatea copilului, să cultive responsabilitatea și independența.
Fie că se folosesc metodele preluate de la propriii părinți, fie că primează sfaturile și informațiile din cărți, cursuri sau de la prieteni, fie că educația este realizată într-un „mod propriu”, se detașează trei stiluri educative diferite.
Stilul autoritar
Părinții stabilesc reguli clare și cer respectarea lor întocmai. De obicei lipsește înțelegerea și nu se manifestă afecțiunea, se îngrădesc drepturile și libertățile. Nu sunt dispuși să asculte sau să explice, nu oferă opțiuni, dețin controlul total asupra copilului. Sunt critici, apelează la pedeapsă, și se axează mai mult pe evidențierea comportamentelor negative decât pe sesizarea și aprecierea celor pozitive.
Efectele acestui stil educativ afectează personalitatea copilului. Devine o persoană nesigură, retrasă, fără puterea de a lua decizii și cu frica de a nu greși, cu carențe afective. Comunică greoi și este inflexibil față de cei care greșesc. Au o stimă de sine scăzută, doresc perfecțiunea și sunt veșnic nemulțumiți, se tem de erori deci își încetinesc progresul.
Stilul permisiv
La pol opus stilului autoritar, stilul permisiv caracterizează părinții care nu stabilesc reguli sau nu urmăresc punerea lor în aplicare. Nimic nu li se pare „iesit din comun”, păstrează o atmosferă calmă și caldă, nu iau poziție nici dacă alegerile copilului nu sunt cele mai bune.
Acest tip de neimplicare este confundat uneori cu dragostea pentru copil.
Lipsit de reguli și având libertate nelimitată, copilul poate dobândi comportamente neadecvate, poate contura trăsături negative de caracter și în general va avea probleme de adaptare.
Stilul democrat
Am putea spune că acest stil educativ îmbină părțile bune din stilurile autoritar și permisiv.
Cultivă respectul și stima de sine, încrederea și inițiativa. Există reguli clare și se urmărește respectarea lor într-o manieră constructivă.
Deciziile luate împreună, discuțiile libere și deschise, formează responsabilitate. Copiii dobândesc treptat libertatea de care au nevoie, dar cunosc întotdeauna și limitele. Comportamentele bune sunt evidențiate, apreciate și recompensate, iar cele rele sunt analizate.
Copilul va fi echilibrat emoțional, va dobândi capacitatea de a lua decizii și de a se descurca pe cont propriu. Comunică bine, este creativ și pozitiv, are încredere în el și știe să-i respecte pe cei din jur.
Bianca ZUS
www.problemele-copilului-meu.ro
