Stephen Gately, solistul trupei Boyzone, a murit în timpul unei vacanțe în Mallorca



Stephen Gately, unul dintre membrii trupei Boyzone, a murit în timpul unei vacanțe în Mallorca (Spania), cauzele morții nefiind cunoscute, informează BBC News.
Cântărețul, în vârstă de 33 de ani, a fost găsit mort sâmbătă, în timp ce-și petrecea vacanța în Mallorca, alături de partenerul său, Andy Cowles.
Vestea a fost publicată pe website-ului formației Boyzone, unde a fost anunțat tragicul eveniment și faptul că membrii formației vor zbura către Mallorca, duminică.
Potrivit unei surse citate de BBC News, Stephen Gately ar fi ieșit să cumpere băutură, s-ar fi întors la hotel să doarmă, dar nu s-ar mai fi trezit.
Managerul trupei Boyzone, Louis Walsh, a declarat că se simte „devastat”. „Sunt în șoc. Am fost cu el luni la o ceremonie de premiere. Nu știu încă prea multe despre ce s-a întâmplat. Era cea mai bună voce a grupului”, a spus Louis Walsh.
Trupa Boyzone și-a anunțat turneul de revenire în noiembrie 2008. Formația irlandeză a avut șase hituri aflate în fruntea topurilor britanice în perioada 1994 – 2000.
Cu un an înainte ca membrii formației să se despartă, în iunie 1990, Stephen Gately a dezvăluit public că este homosexual. El și partenerul său, Andy Cowles, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private, în 2006, la Londra.
După Boyzone, Stephen Gately și-a continuat cariera ca artist solo și performând în musicaluri.
În ultimul său mesaj postat pe Twitter, în 6 octombrie, Gately anunța că este destul de ocupat. „Mă concentrez să termin următoarea mea carte, așa că s-ar putea să fie liniște pe aici”, a spus Stephen Gately.
Înființată în 1994, formația Boyzone a reușit în scurt timp să devină un adevărat fenomen pe scena muzicii pop a anilor ’90, înregistrând 16 piese consecutive ce au ajuns în top cinci în Marea Britanie. Vânzările totale ale albumelor Boyzone au depășit cifra record de 15 milioane de exemplare.