Balul Bobocilor

Ștefaniștii și-au încoronat Regina Frumuseții



Bristena Mardare, Miss Boboc 2010 a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”
Bristena Mardare, Miss Boboc 2010 a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

„Într-o lume degenerată, ei (n. r. ștefaniștii) i-au ales pe cei mai buni”, acesta este mesajul cu care a început Balul Bobocilor la Colegiul „Ștefan cel Mare” din Suceava, un spectacol în care s-a demonstrat, timp de trei ore, că din orice generație ar veni, elevii acestui colegiu sunt speciali.
Adolescența și viața de licean de-a lungul timpului a fost tema Balului Bobocilor din acest an, o temă aleasă potrivit pentru evenimentele care se derulează zilele acestea la Colegiul „Ștefan cel Mare”, și anume împlinirea a 150 de ani de la înființare. Așadar, pornind la drum acum 150 de ani, trecând prin diferite etape ale istoriei, ștefaniștii au pus totul în scenă în cadrul balului.
Decorul, unul de excepție, în acord cu aniversarea liceului, a fost locul de manifestare a tinerilor, care preț de trei ore au dansat, au cântat și s-au distrat alături de colegi și de profesori.
Zece candidate la titlul de Miss
Balul a debutat cu un film realizat de către elevii organizatori, după care în scenă au intrat cinci prezentatori, doi dintre ei îmbrăcați în costume populare și trei în ținute hippie, tocmai pentru a-i introduce pe spectatori în tema balului, și anume viața de adolescent din toate timpurile. „Uitați de necazuri și simțiți-vă bine!” le-au urat prezentatorii celor prezenți la spectacol, invitându-i la o călătorie în timp, în care toți să redevină adolescenți.
Introducerile fiind făcute, în scenă au fost invitate cele zece tinere frumoase ale liceului care luptau pentru câștigarea titlului de Miss 2010. La Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, în fiecare an, potrivit tradiției, se organizează doar concurs de Miss, nu și de Mister.
Georgiana Florea, Teodora Zahariuc, Maria Ilisei, Patricia Bonea, Patricia Mihai, Bianca Ifrim, Bristena Mardare, Diana Cerlincă, Maria Lionte și Andra Balan sunt cele zece „bobocițe” care și-au făcut intrarea în scenă în costum de pionier, în cămașă albă și nelipsita cravată roșie, fustă neagră plisată, șosete albe și pantofi negri.
Fiecare concurentă a defilat pe scenă, în fața publicului și a juriului, în timp ce prezentatorii ofereau spectatorilor câteva informații despre fiecare candidată la titlul de Frumoasa Balului.
După prezentarea concurentelor, în scenă a fost invitată trupa „Hell Alive”, care a demonstrat că dansul este o modalitate de exprimare a adolescenților din toate vremurile.
FIFA la calculator, sportul preferat al adolescenților de azi
A venit apoi rândul elevilor din clasa a XI-a D, care au demonstrat, printr-o scenetă, că lucrurile de astăzi sunt complet diferite de cele de acum 150 de ani și că adolescenții zilelor noastre au un limbaj demn de a fi decodificat de serviciile secrete. Și pentru a demonstra acest lucru, elevii au dialogat folosind argouri pe care numai cei din generația lor le pot înțelege. În cele din urmă, aceștia au demonstrat că, potrivit culturii urbane, pentru a fi înțeles și pentru a putea comunica cu tinerii din ziua de azi „trebuie să pui câte un e la sfârșitul fiecărui cuvânt și să întinzi puțin gâtul”. Elevii din clasa a XI-D, „băieții de cartier” ai scenetei, au mai demonstrat că iubesc sportul, mai ales fotbalul, și că le place să joace FIFA, să alerge după fete și să înoate prin mulțime după portofele.
În uniformă până la moarte
Orice ștefanist se laudă cu uniforma lui, iar cei din clasa a XII-a au declarat public că nu vor renunța la ea, cel puțin la emblema liceului, nici după ce termină școala. Astfel, câțiva dintre elevii din ultimul an de liceu au venit în fața spectatorilor îmbrăcați în pijamale, haine sport, ținute de seară și chiar rochie de mireasă, toate „accesorizate” cu emblema Colegiului Național „Ștefan cel Mare”.
Candidatele la Miss au fost invitate din nou în fața publicului, pentru a-și demonstra aptitudinile prin mișcare scenică, interpretare și vestimentație, dar și pentru a-și demonstra inteligența, răspunzând la o serie de întrebări de cultură generală, adresate de către directorul adjunct al liceului, Gabriel Hacman. Dacă la mișcare scenică, interpretare și vestimentație fetele au reușit să-și demonstreze talentele, întrebările profesorului le-au dat de furcă liceenelor, întrucât nu au știut răspunsul corect. Proba de cultură generală a fost una serioasă. Dacă, de cele mai multe ori, la majoritatea balurilor, o astfel de probă conține întrebări mai mult hazlii, la „Ștefan cel Mare”, întrebările au fost cât se poate de seriose. „Cameleonii își schimbă culoarea în funcție de ce anume?”, „Ce construcție umană se vede de pe lună cu ochiul liber?” sau „Cât a durat Războiul de 100 de ani”, întrebare la care s-a râs mult, întrucât răspunsul părea logic, însă Războiul de 100 de ani a durat 116 ani. Fiecare candidat a avut câte două întrebări pe bilet, iar sfatul profesorului Hacman a fost „gândiți-vă bine și greșiți la amândouă”, ceea ce fetele au și făcut.
Formula magică a adolescentului perfect
Întotdeauna, de-a lungul anilor, s-a căutat adolescentul perfect. Formula magică a adolescentului perfect a fost descoperită de savantul profesor doctor Brândușel Aurel Strugariu, de la Universitatea Făurei. Așadar, adolescentul perfect este o creatură obișnuită. Molecular, masculul este format din 57% gel de păr, 62% transpirație și 25% bere. Adolescentul mascul este sensibil la contactul cu apa, iar stilul său vestimentar este sublim, dar lipsește cu desăvârșire.
La polul opus, adolescenta femelă este compusă la nivel molecular din 73% fixativ și 51% cremă cu protecție solară. Fiindcă folosește mult spray, adolescenta femelă trebuie ținută departe de foc, fiindcă este inflamabilă. La 13 ani, femela adoptă o ținută vestimentară formată din fustă scurtă și bluză cu decolteu, indiferent de anotimp, și are un limbaj greu de urmărit. Și masculul și femela au însă o preocupare comună, „clubbingul”, dansul în club.
Formula enunțată de savantul din Făurei a fost aplicată pe cobai adolescenți, iar profesorul i-a transformat pe toți în mini-savanți.
După ce a fost găsită formula adolescentului perfect, concurentele au fost invitate la proba de dans, iar apoi eleva Otilia Brumă a interpretat trei melodii.
Elevii din clasa a XI-a E au pus în scenă o parodie după o oră de limba română în care s-a studiat opera lui Mihai Eminescu, după care, Andra Mărăciuc, la chitară, și Cătălina Lupașcu-voce, au interpretat două melodii.
Ultima probă din cadrul concursului de Miss a fost una în care elevele au trebuit să-și pună în valoare rafinamentul și eleganța, adaptându-și ținutele astfel încât să intre în atmosfera Old Times. Proba a fost una foarte interesantă, întrucât candidatele au intrat în scenă acoperite cu tunici, pe care și le-au dat jos în pași de dans. Concurentele au defilat în rochii de seară, cu această probă încheindu-se concursul Miss.
Dodo Popovici și blugii „Flower Power”
Distracția nu s-a încheiat însă, fiindcă așteptații serii, trupa Nightlosers, a fost chemată în fața spectatorilor. Intrarea lor în scenă a fost făcută de nimeni altul decât Dodo Popovici, un fan înrăit al trupei. Îmbrăcat așa cum îi stă bine, cu pantalonii de blugi „Flower Power”, Dodo a făcut „striptease” pe scenă, renunțând la haine, una câte una, până a arătat publicului celebrul său tricou hippie, cu o vechime de 41 de ani, pe care era inscripționat mesajul „Make love, not war”. Publicul a gustat din plin prestația profului, aplaudându-l minute în șir.
Show de zile mari cu Nightlosers
La invitația lui Dodo, trupa Nightlosers a venit în fața spectatorilor și a dat startul unei distracții de zile mari. Preț de aproape o oră, Hanno Höfer (voce, chitară, muzicuță, washboard, maglă), Grunzo Geza (clape), Claudiu „Nașu” Purcarin (tobe), Lucia Pop Stein (chitară bass) și Jimi El Lako (vioară, chitară, mandolină, banjo), mai exact membrii trupei Nightlosers, au ridicat sala în picioare, iar melodia “Dragostea-i ca și o râie” a fost deliciul serii.
După showul celor de la Nightlosers, candidatele la Miss au venit din nou pe scenă, apropiindu-se mult așteptatul moment, decernarea premiilor.
Ionuț Bejenariu a acordat, ca în fiecare an, premiul „TuSiRomania”. Acesta i-a revenit concurentei Patricia Mihai. Titlul de Miss Popularitate i-a revenit candidatei cu numărul 8 în concurs, Diana Cerlincă.
Pe locul trei s-a situat Maria Lionte, iar pe locul doi Teodora Zahariuc.
Titlul de Miss Boboc 2010 l-a câștigat concurenta Bristena Mardare, încoronată în fața sutelor de spectatori ca Regină a Frumuseții la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Balul, în proporție de 90%, a fost realizat de către elevii liceului.