Echipa Steaua București s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, joi, la Constanța, cu scorul de 8-7 (0-1, 2-2), după executarea loviturilor de departajare, formația Oțelul Galați, într-un meci din sferturile de finală ale competiției. La finalul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 2-2, iar după cele două reprize de prelungiri, Steaua și Oțelul se aflau la egalitate, scor 3-3. Oțelul Galați a deschis scorul în minutul 21. După o centrare de pe partea dreaptă, mingea a trecut prin careul Stelei, a ajuns la Kim-Gil Sik, care, de la aproximativ 12 metri, a șutat în colțul lung, fără speranțe pentru portarul Andrey. Steaua a restabilit egalitatea în minutul 62, prin Bănel Nicoliță, care a reluat cu capul o centrare de pe partea stângă de la Boștină, trimițând mingea, din opt metri, la colțul scurt al porții apărate de Vâtcă. Steaua a revenit în avantaj în minutul 79, în urma unei lovituri de la 11 metri transformate de Gabriel Boștină, după un fault comis asupra lui Bănel Nicoliță. Echipa Oțelul Galați a restabilit egalitatea în minutele de prelungire ale meciului, prin Daniel Stan, care a transformat o lovitură de la 11 metri, dictată de arbitrul Cristian Balaj, după ce Ovidiu Petre l-a ținut pe Labukas în careu. Formația gălățeană a preluat conducerea pe tabela de marcaj prin reușita lui Gheorghe Boghiu, din minutul 104, când a preluat o minge la aproximativ 16 metri, și a șutat din prima la colțul lung al porții apărate de Andrey. Steaua a restabilit egalitatea în minutul 108, prin Ovidiu Petre, care a reluat în stânga lui Vâtcă, un balon respins de Salif Nogo. La executarea loviturilor de departajare, pentru Steaua au marcat Boștină, Nicoliță, G. Coman, Badea și Thereau. Pentru Oțelul au înscris D. Stan, D. Paraschiv, Boghiu și Szekely și a ratat Gado. La meciul disputat pe stadionul Farul din Constanța au asistat aproximativ 12.000 de spectatori. Echipa Oțelul a fost susținută de aproximativ 200 de suporteri, în timp ce Steaua a avut o galerie de 1.000 de persoane, dar s-a bucurat de susținerea majorității spectatorilor. Galeria Stelei a afișat un banner cu mesajul „Într-o țară în care toată lumea fură, avem datoria morală să nu tăcem din gură”.
– Olăroiu, bucuros pentru debutul bun al portarului Andrey
Antrenorul echipei Steaua, Cosmin Olăroiu, a declarat, joi, după meciul cu Oțelul Galați, că nu simte niciun fel de presiune asupra sa și că cei care vorbesc despre el „sunt oameni care nu au făcut nimic în viață”. Olăroiu a menționat că se bucură pentru portarul brazilian Andrey, care a avut „un debut fantastic”, dar că nu este mulțumit de jocul echipei sale. „Mă bucur că, în ciuda greșelilor, am revenit de fiecare dată și am avut puterea, psihic, să marcăm toate penaltiurile. Mă bucur pentru Andrey, care a avut un debut fantastic, în schimb nu sunt mulțumit de jocul echipei. Neșu a fost schimbat, pentru că se vedea că este depășit. A venit după șapte luni de absență și s-a văzut acest lucru”, a spus tehnicianul formației Steaua.
– Gălățenii, dezamăgiți de rezultat
Președintele clubului Oțelul Galați, Marius Stan, s-a arătat dezamăgit de ratarea calificării în semifinalele Cupei României în fața formației Steaua, însă a precizat că este mândru de echipa sa, care a demonstrat că practică un fotbal adevărat. „Sunt dezamăgit doar de rezultat. Nu a fost să fie, dacă eram mai pragmatici, puteam tranșa în primele 90 de minute acest meci. Am ratat mult, iar o echipă ca Steaua nu te iartă. Mă bucur enorm că am demonstrat că jucăm cu adevărat fotbal și nu cred că Steaua a fost mai bună decât noi”, a spus Marius Stan.
