OPINIE

Steaua în Liga Campionilor, Dinamo nu



Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că Dinamo va juca, în sezonul viitor, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dar nu va obține calificarea în grupe, urmând să asculte imnul competiției tot la meciurile formației din Bulevardul Ghencea. „De ce să fiu supărat că a dansat Borcea? Fiecare pasăre pe limba ei piere și Borcea va pieri pe limba lui. Limba pe care va pieri el va fi atunci când va câștiga Liga Campionilor Liverpool sau AC Milan sau Valencia. Atunci va fi lovitura lui de grație. Cea mai mare lovitură va fi când vom juca noi preliminarii, noi vom fi cap de serie și ne vom califica, iar ei nu vor fi cap de serie și n-or să se califice. Toate visele lor, că unde vor juca, în Ghencea sau prin Cipru, vor rămâne doar vise plăcute de Liga Campionilor. Și cea mai mare nenorocire a lui Borcea va fi că trebuie să asculte iar muzica de Liga Campionilor tot cu Steaua în frunte”, a spus Becali. El a explicat de ce crede că Dinamo nu va ajunge în grupele LC: „Asta-i părerea mea, că noi vom juca acolo, iar ei nu, ca să le arate Dumnezeu lor simbolul ăla de câini pe care îl au pe steag, să vadă ce înseamnă. Eu tot le zic să schimbe simbolul ăla. Cât o să-l aibă, nu vor juca în Liga Campionilor niciodată-n viața lor, cât o să aibă câinii ăia acolo pe steag. Nu e simbol pozitiv, creștinesc”. Becali a povestit că Borcea i-a spus că și Dinamo are o nouă tabelă electronică, cei doi certându-se care este mai mare. „L-am întrebat câți metri pătrați are. A zis că 65 m pătrați, cea mai mare din România. Da, e cea mai mare, a noastră are 130. La mintea lui, 65 e mai mare ca 130”, a spus oficialul stelist. Întrebat dacă nu se teme ca terenul său să fie din nou suspendat după incidentele de la derbiul cu Dinamo, Becali a declarat că nu își face probleme. „Pentru mine e edificator ce a spus arbitrul: o atmosferă extraordinară, de meci de cupe europene. Asta înseamnă fără incidente. Dacă erau probleme, incidente, nu mai spunea așa. A spus asta? La revedere!”, a subliniat Gigi Becali.



Recomandări

Daniel Stanciuc și Sorin Grigore sunt oameni de bază pentru naționala de handbal seniori a României la Campionatul European

Daniel Stanciuc și Sorin Grigore sunt oameni de bază pentru naționala de handbal seniori a României la Campionatul European
Daniel Stanciuc și Sorin Grigore sunt oameni de bază pentru naționala de handbal seniori a României la Campionatul European