Echipa Steaua București a pierdut, marți, în deplasare, cu scorul de 1-2 (0-2), meciul cu FC Sevilla și a înregistrat a treia înfrângere din tot atâtea partide în grupa H a Ligii Campionilor. FC Sevilla a deschis scorul în minutul 5, prin Frederic Kanoute, care a marcat cu capul din centrul careului după o centrare de partea stângă de la Diego Capel.
Luis Fabiano a mărit avantajul Sevillei în minutul 17, atunci când a beneficiat de o nesincronizare a apărării steliste și l-a driblat și pe Zapata, marcând în poarta goală cu toată opoziția lui Emeghara. Steaua a redus din diferență în minutul 63 prin Ovidiu Petre. Marius Croitoru l-a lansat pe Victoraș Iacob, care a șutat, dar mingea, respinsă de Mosquera, a ajuns la Ovidiu Petre, iar acesta marcat de la șapte metri. A fost primul meci disputat de FC Sevilla după moartea, în luna august, a fundașului Antonio Puerta la care nu s-a ținut un moment de reculegere, după dorința exprimată în acest sens de antrenorul Juande Ramos și de brazilianul Daniel Alves. În etapa următoare a Ligii Campionilor, Steaua întâlnește pe teren propriu, la 7 noiembrie, formația FC Sevilla.
– Pedrazzini, nemulțumit de lipsa de atenție și concentrare
Antrenorul Massimo Pedrazzini a declarat la conferința de presă că jocul prestat de Steaua în repriza a doua a meciului cu FC Sevilla este dătător de speranțe în vederea viitoarelor partide. „Jocul din repriza a doua ne dă speranțe pentru viitoarele partide. Este greu de spus ce se putea întâmpla dacă nu primeam golurile repede. Trebuie să ne îmbunătățim jocul din apărare, nu se poate ca în careul mic să-i lași spațiu unui jucător precum Kanoute. Nu a fost suficient să egalăm jocul din repriza a doua. Lipsa de atenție și concentrare m-au nemulțumit. Reprezintă un aspect ce trebuie îmbunătățit. Sevilla este o echipă foarte bună și nu ai voie să faci greșeli contra ei cum am făcut noi. A fost un meci greu și pentru că am primit două goluri în 10 minute și este greu să faci un joc bun în continuare pentru că nivelul psihologic și moralul scade. Rămânem cu repriza a doua, în care am făcut un joc mai bun. Din păcate nu am scos un rezultat favorabil. Acum avem un drum mai greu, după trei meciuri fără victorie în Liga Campionilor. Vom avea două partide grele cu Sevilla și Arsenal, dar decisivă va fi cea cu Slavia Praga. Mai sunt trei partide, nouă puncte, orice este posibil. Forța Sevillei o știm toți”, a spus Pedrazzini.
Tehnicianul stelist a afirmat că nu regretă formula de start, chiar dacă Steaua a jucat mai bine în repriza a doua. „Atunci când am decis primul 11 am crezut în el. Asta era soluția, după părerea mea, atunci. Chiar dacă echipa a jucat mai bine în repriza a doua după schimbări, nu regret formula de start”, a spus Pedrazzini.
– Gigi Becali și-a dat seama că echipa sa nu are valoare
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat într-o emisiune televizată că FC Sevilla a dat clasă echipei sale în meciul din Liga Campionilor, iar jucătorii săi atâta pot, deoarece aceasta le este valoarea. „Sevilla nu ne-a dat nicio șansă, am primit repede două goluri, până ne-am dezmeticit era prea târziu. E vorba de clasă, ne-au dat clasă. Sunt amărât pentru că realizez că ceea ce vreau eu să fac în Liga Campionilor e cam greu, mai trebuie mult. Asta e, mi-am dat seama că nu se poate numai pe noroc. Am avut noroc că nu ne-am făcut de râs, putea fi 4-0 sau 5-0”, a spus Becali la Fanatik. Gigi Becali a menționat că s-au simțit absențele jucătorilor accidentați, Pleșan, Rădoi sau Lovin, și i-a remarcat pe Ovidiu Petre, Zapata și Emeghara. „Am ieșit onorabil, mai sunt șanse matematice de calificare, le jucăm până la capăt. Dacă nu, în Cupa UEFA, dacă nici acolo, asta e, nu moare nimeni. Am pus suflet, o să-mi schimb atitudinea, eu îmi dau sănătatea pentru fotbal…Până la urmă am jucat cu o echipă cu buget de 80 de milioane. E vorba de viteză, n-ați văzut ce viteză aveau spaniolii?”, a comentat el. Oficialul stelist a precizat că el chiar a crezut în victorie. „Surdu m-a cam dezamăgit, dar având în vedere jocul, s-a mai mișcat, dar ce poate face de unul singur? Încă mai am încredere în el. Dacă am dictat schimbările? Ce să mă mai bag la 2-0, mă rugam la Dumnezeu doar să nu ne facem de râs. Pot să le dau și un milion, ce să facă, asta e valoarea lor. N-au intrat motivați de la început, golul primit repede le-a pus plumb în picioare. Dacă am fi jucat la fel ca în meciul cu Arsenal, poate ar fi fost altceva, adică să stăm departe de poartă și să mizăm pe contraatac. Dacă nu sunt jucători de valoare care să paseze, care să elimine jucători unu la unu, n-ai ce face. Felicit echipa că s-a dăruit, nu-i pot critica, atâta pot, asta e valoarea lor”, a spus finanțatorul stelist. Gigi Becali a dezvăluit că președintele clubului FC Sevilla, Jose Maria del Nido, i-a dăruit un medalion care aparținea familiei sale, inscripționat pe spate cu mesajul: „Pentru prietenul meu Gigi Becali”.
– Gigi Becali: „M-am simțit ca un gândac”
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri dimineață, la sosirea în România, că echipa sa a scăpat ușor în meciul de la Sevilla, deoarece formația spaniolă „putea lua și pielea” de pe steliști. „Sevilla a jucat pe talent, noi pe muncă, dar n-am putut mai mult. Sevilla ia 25 de milioane de euro din drepturi TV, 21 de milioane din abonamente, au mărit bugetul la 95 de milioane. Sevilla se autofinanțează, eu dau bani de la mine și se golește sacul, e foarte greu. Sper să crească acești copii, Bicfalvi, Tudose, Ochiroșii, să-și revină Vali Badea… În România trebuie să crești jucători de valoare pentru a te putea bate cu ei, altfel n-ai nicio șansă”, a subliniat Becali. Oficialul stelist a spus că echipei sale îi lipsește valoarea și că Steaua trebuie să o găsească, având nevoie de trei-patru jucători valoroși. Becali a adăugat că a fost o muncă titanică a echipei, care a făcut tot ce a putut. Gigi Becali a subliniat că numai în străinătate poți găsi jucători de mare valoare, însă aceștia cer salariu de trei-patru milioane de euro. „Mă dau eu războinic, dar vin bătut, cu inima distrusă. Nu mi-e ușor, e greu să stai lângă un președinte (n.r. – Jose Maria del Nido) și să te simți ca un gândac. Asta sunt, pentru că m-a bătut. Nu îmi e ușor, am și eu demnitatea mea. Probabil gândea: «Prietenul meu, dar te-am bătut, hai noroc, fraiere»”, a comentat Becali.
– Antrenorul echipei Sevilla crede că Steaua merită să continue în Cupa UEFA
Antrenorul echipei FC Sevilla, Juande Ramos, a declarat la conferința de presă că formația Steaua București merită să se califice în Cupa UEFA, în dauna celor de la Slavia Praga. „Ne-am îndeplinit obiectivul. Această victorie ne ajută mult în țelul nostru mai departe, să ne îndepărtăm de locul trei. În ultimele minute, ne-a costat destul de mult efortul depus și Steaua și-a creat unele ocazii, dar este bine că am terminat învingători. Rezultatul de 2-1 a fost destul de mic în comparație cu ocaziile avute. Meciurile noastre cu Slavia și Steaua au fost asemănătoare, nu pot spune că a fost mare diferență. Din ambele am ieșit învingători. Arsenal se pare că și-a asigurat calificarea, noi trebuie să mai câștigăm un meci pentru a fi liniștiți la celelalte partide. În prima repriză am jucat excelent, a doua am lăsat garda jos, am jucat mai slab, Steaua a înscris și a făcut meciul mai atractiv”, a spus Ramos. Fundașul sârb al formației spaniole, Ivica Dragutinovici, crede că Nicolae Dică este cel mai bun jucător de la Steaua. „Este mereu greu să câștigi în Liga Campionilor. Sunt echipe bune, iar una dintre ele este Steaua. Are jucători foarte buni, iar dacă va continua să joace așa vor veni și rezultatele. Cred că Dică este cel mai bun jucător al Stelei. Sunt surprins de rezultate de până acum din această grupă a Ligii Campionilor”, a afirmat Dragutinovici.
Arsenal și-a bătut joc de Slavia Praga
Echipa engleză Arsenal Londra a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 7-0 (3-0), formația cehă Slavia Praga, în etapa a III-a a grupei H a Ligii Campionilor și se menține lider în grupa din care face parte și Steaua București. Golurile învingătorilor au fost marcate de Fabregas ’5, ’58, Hubacek ’24 autogol, Walcott ’41, ’55, Hleb ’51 și Bendtner ’89.
Clasamentul Grupei H este următorul:
1.Arsenal 3 3 0 0 11-0 9 puncte
2.Sevilla 3 2 0 1 6-6 6
3.Slavia 3 1 0 2 5-10 3
4.Steaua 3 0 0 3 2-5 0.
Programul etapei a IV-a (7 noiembrie): Steaua București – FC Sevilla și Slavia Praga – Arsenal Londra.





