Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că l-a întrebat pe fostul manager al Universității Craiova, Victor Pițurcă, despre situația jucătorilor care au părăsit cantonamentul, Valerică Găman și Ștefan Bărboianu, dar acesta i-a spus să vorbească direct cu fotbaliștii.
„Am vorbit cu Pițurcă. Mi-a zis «Păi ce bă, am eu treabă cu ei? Ești nebun? Băieții și-au depus memoriu să rămână liberi. Vorbește cu ei, eu n-am treabă cu ei»”, a relatat Becali.
El a precizat că așteaptă deciziile Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF pentru a vorbi cu Găman și Bărboianu. „Să vedem ce o să dea Liga. M-am interesat și ei au depus memorii să devină jucători liberi de alaltăieri”, a menționat Becali.
Becali este încrezător că va ajunge la o înțelegere atât cu Gloria Bistrița cât și cu atacantul Junior Moraes pentru transferul acestuia la Steaua. „O să luăm legătura, azi, mâine, și cu nea Jean și cu jucătorul. Prima dată să ne înțelegem cu nea Jean. Cred eu că ne vom înțelege până la urmă. N-au intrat zilele în sac. Important e să avem un atacant în al doilea stagiu de pregătire”, a mai spus el.
Gigi Becali a fost vizitat, vineri, de fostul tehnician al echipei Steaua, Cosmin Olăroiu. Becali a glumit în primă instanță cu presă, spunând că Olăroiu e noul tehnician al Stelei, dar a revenit pe un ton serios și a precizat că e doar o vizită amicală. El a menționat că Olăroiu nu vrea să tranfere niciun jucător de la Steaua.
Doi dintre componenții echipei Universitatea Craiova, Valerică Găman și Ștefan Bărboianu, au fugit, în noaptea de marți spre miercuri, din cantonamentul formației de la Govora. Finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că cei doi jucători care au plecat din cantonamentul de la Govora au fost „furați” de Victor Pițurcă, fostul manager general al grupării.