Proiectul de lege privind Statutul minorităților naționale, act normativ elaborat de Guvernul Tăriceanu, se află de cinci ani în dezbaterea Parlametului, adoptarea documentului fiind, de fiecare dată la schimbarea Cabinetelor, subiect de negociere pentru intrarea UDMR în coalițiile de guvernare.
Actul a fost inițiat în 2005, a ajuns în plenul Senatului, unde a fost respins, iar dezbaterile de la Cameră s-au împotmolit în Comisii în anul 2007. Aparent dat uitării, Statului minorităților a fost din nou pus pe tapet odată cu intrarea UDMR la guvernare, cu PDL, în 2010.
Potrivit proiectului înregistrat pentru dezbatere la Senat la 26 mai 2005, minoritățile naționale sunt reunoscute ca factori constitutivi ai statului român, prevedere contestată, la acea vreme, de parlamentarii naționaliști.
Proiectul definește minoritatea națională ca fiind orice comunitate de cetățeni români, care trăiește pe teritoriul României din momentul constituirii statului modern, numeric inferioară populației majoritare, având priopria identitate etnică, exprimnată prin cultură, limbă sau religie, pe care dorește să o păstreze, să o exprime și să o dezvolte.
Prin proiectul de act normativ, statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase.
Executivul prevedea obligativitatea ca statul să ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale amenințărilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violență din cauza identității etnice, culturale, lingvistice sau religioase.
În documentul citat se mai arăta că orice discriminare sau incitare la discriminare pe criteriul apartenenței la o comunitate națională atrage răspunderea contravențională a persoanei vinovate, dacă nu intră sub incidența legii penale.
„Autoritățile competente sunt obligate ca în toate problemele ce privesc drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale să țină seama de voința reprezentanților minorităților naționale respective” este o altă prevedere controversată din proiect.
În lege se ma arată că sunt interzise îndemnul la ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare sau la violență publică împotriva unor minorități naționale, precum orice politică sau practică a autorităților publice care are drept scop sau poate avea ca efect asimilarea etnică directă sau indirectă a persoanelor aparținând minorităților naționale împotriva voinței acestora.
Executivul propunea, pe de altă parte, ca nici o autoritate publică să nu poată solicita unei persoane declararea apartenenței la o minoritate națională în scris sau oral în afara cazurilor expres prevăzute de lege.
În textul legal se mai stipula că sunt interzise măsurile normative sau administrative, directe sau indirecte care pot duce la modificarea componenței etnice a unor regiuni locuite în mod tradițional de anumite comunități etnice.
Era propusă, de asemenea, ca să fie interzisă modificarea limitelor unităților administrativ-teritoriale, respectiv a circumscripțiilor electorale în defavoarea ponderii minorităților naționale care locuiesc în mod tradițional în acestea.
Potrivit proiectului, minoritățile naționale, respectiv persoanele aparținând acestora, pot folosi simbolurile naționale și pot organiza sărbătorile naționale și religioase proprii, în condițiile legii. „În învățământul preuniversitar cu predare în limba minorităților naționale toate disciplinele vor fi studiate în limba maternă, cu excepția limbii și literaturii române”, este un alt text îndelung disputat la dezbaterea proiectului.
Actul normativ, așa cum a fost el propus de Guvern, mai stabilea că statul are obligația să asigure posibilitatea susținerii în limba maternă a examenelor de specialitate, a celor de concurs pentru ocuparea posturilor vacante, a obținerii gradelor didactice, profesionale și a diferitelor titluri științifice, în instituțiile sau secțiile de învățământ în limba minorităților naționale la toate nivelurile, asigurându-se, dacă este necesar, traducerea.
De asemenea, criticată a fost și mențiunea că la înființarea, desființarea, funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat cu predare în limba maternă și stabilirea ofertei educaționale ale acestora, vor fi consultați în mod obligatoriu reprezenzanții minorotății naționale respective, iar toate aceste măsuri se vor lua numai cu acordul Consiliului Național al Autonomiei Culturale al minorității naționale în cauză.
O opoziție puternică a atras și prevederea că numirea sau schimbarea conducerii acestor instituții și unități de învățământ de stat se va face numai cu acordul Consiliului Național al Autonomiei Culturale al minorității naționale în cauză.
Aceeași condiție era propusă și în cazul instituțiilor de învățământ de stat, în care funcționează subunități cu predare în limba maternă, și unde deciziile legate de înființarea, desființarea sau reorganizarea acestor subunități urmau să fie luate acordul Consiliului Național al Autonomiei Culturale, care va fi consultat obligatoriu la numirea sau schimbarea conducerii acestor instituții de învățământ.
Inițiativa de act normativ stabilea că organele reprezentative ale minorităților naționale prevăzute în această lege sunt abilitate, la nivel național, sau județean, după caz, de a iniția înființarea de instituții sau subuniutăți ale instituțiilor de învățământ existente cu predare în limba maternă a minorității naționale respective la toate nivelurile și în toate domeniile de specialitate dacă solicitarea este fundamentată cu un număr suficient de elevi sau studenți potențiali.
Potrivit proiectului, în sistemul de învățămât preuniversitar de stat, la cerere, pot funcționa unități școlare ca persoane juridice distincte, clase și grupe cu limba de predare a unei minorități naționale și sub efectivul legal de elevi, prevăzut de lege, dacă în localitatea respectivă nu funcționează o altă unitate de același nivel, sau, după caz, se asigură învățământul în limba maternă într-o localitate apropiată.
De acordul Consiliului Național al Autonomiei Culturale ar fi nevoie, potrivit inițiativei, și la înființarea instituțiilor de cultură de drept public sau a subunităților acestora, în limba minorității naționale, la numirea sau schimbarea conducerilor instituțiilor de cultură de drept public.
„În cazul în care funcția de conducere se ocupă prin concurs, candidații care doresc să se înscrie la concurs vor da în mod obligatoriu o probă eliminatorie de cunoaștere a limbii și culturii minorității naționale respective”, mai propunea executivul.
Potrivit unei alte propuneri, conducerea redacțiilor în limba minorităților naționale de la posturile publice de radiodifuziune și de televiziune este numită numai cu acordul CNAC, al minorității naționale în cauză, respectiv după consultarea organizației reprezentative a acelei minorități naționale.
Guvernul propunea, sub semnătura premierului Călin Popescu Tăriceanu, ca în unitățile administrativ teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere semnificativă să se asigure folosirea limbii minorității naționale în scris și oral în relațiile cu autoritățile admnistrației publice locale precum și cu serviciile publice deconcentrate.
În proiectul de lege se adăuga publicarea actelor administrative și normative și în limba minorității naționale respective, comunicarea la cerere a actelor administrative individuale și în limba minorității naționale respective și posibilitatea organizării cursurilor și examenelor pentru obținerea permisului de conducere auto și în limba minorității respective.
Prin inițiativă se propunea interzicerea traducerii sau transcrierii cu o altă ortografie a numelui și prenumelui fără acceptul persoanei respective.
„Statul garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul de a-și încheia căsătoria în fața ofițerului stării civile în limba lor maternă”, se mai stipula în proiect.
La fel, se menționa că deținuții penitenciarelor pot folosi limba maternă în comunicarea între ei, între ei și vizitatori, de asemenea, pot primi și expedia scrisori în limba maternă, iar statul garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul de a se exprima în limba lor maternă, în fața instanțelor de judecată.
Criticat la acea vreme de către senatorii PRM a fost și textul potrivit căruia statul va asigura instruirea corespunzătoare a acelor funcționari publici, ofițeri și agenți de poliție, grefieri și a traducătorilor autorizați, care trebuie să cunoască și limba unei minorități naționale.
Potrivit proiectului, Consiliul Minorităților Naționale este un organism compus din organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Parlament. „Dacă nicio organizație nu a obținut voturile necesare unui mandat parlamentar, atunci minoritatea respectivă va fi reprezentantă în CMN de către organizația care la ultimele alegeri parlamentare a obținut cele mai multe voturi”, mai stipula textul propus de Executiv. Acesta ar fi urmat să aibă printre atribuții aceea de a formula puncte de vedere legate de proiectele de acte normative care privesc modul de exprimare păstrare și dezvoltate a identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a minorităților naționale.
Proiectul mai stabilește că statul recunoaște și garantează autonomia culturală a minorităților naționale, care înseamnă capacitatea comunității unei minorități naționale de a avea competențe decizionale în problemele privind identitatea sa culturală, lingvistică și religioasă, prin consilii alese de către membrii săi.
În acest scop, Guvernanții propuneau înființarea Consiliului Național al Autonomiei Culturale (CNAC).
„În unitățile administrativ-teritoriale, unde o minoritate națională are o pondere de cel puțin 1 la sută și în consiliul local nu are niciun reprezentant, CNAC poate propune Consiliului Local dezbaterea unor probleme legate de drepturile prevăzute în această lege, iar în procesul adoptării unor decizii în acest domeniu, CNAC va fi consultat în mod obligatoriu”, se mai arată în proiect.
În expunerea de motive a proiectului de lege se arăta că protecția minorităților naționale și a drepturilor și libertăților persoanelor aparținând acestora constituție un obiectiv principal al Programului de guvernare.
„Guvernul României se va implica pentru asigurarea dreptului de a-și păstra și dezvolta liber exprimarea identității etnice pentru toți cetățenii aparținând minorităților naționale, astfel încât să se poată manifesta pe deplin în sfera culturii, limbii, religiei, educației, vieții publice, în conformitate cu angajamerntele României în procesul de integrare în UE, precum și în documentele internaționale în domeniu”, se menționează în motivarea transmisă Parlamentului.
Înregistrat la Senat pentru dezbatere la 26 mai 2005 , proiectul de lege a primit raport comun faborabil, cu amendamente, de la Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului. Raportul conținea un număr de 67 amendamente admise și un număr de 244 de amendamente respinse.
Printre amendamentele admise de cele două Comisii sesizate în fond se număra și un amendament care stipula că minoritățile naționale din România sunt comunitățile albaneză, armeană, bulgară, cehă, croată, elenă, evreiască, germană, italiană, macedoneană-slavă, maghiară, poloneză, ruso-lipoveană, rromă, rutenă, sârbă, slovacă, tătară, turcă și ucraineană.
Proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului de abia la 26 septembrie 2005. El a fost trecut în ordinea de zi de opt ori, iar abia în a noua ședință au au avut loc dezbaterile generale și pe articole, respectiv la 13 octombrie 2005.
Votul final asupra proiectului de lege a fost amânat, în continuare, în patru ședințe de plen consecutive, iar în a cincea ședință, respectiv la 24 octombrie 2005, a fost respins cu 63 voturi „împotrivă”, 43 „pentru” și două abțineri.
Două zile mai târziu, proiectul de respingere a Legii privind Statutul minorităților naționale este prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, comitetul ordinii de zi refuzând să aprobe procedura de urgență solicitată de Guvern.
Proiectul este înregistrat la Cameră pentru dezbatere și transmis pentru raport comun la Comisiile pentru drepturile omului, pentru învățământ și juridică, termenul de prezentare a raportului fiind 16 decembrie 2005.
Pentru că membrii celor trei Comisi nu au reușit să asigure cvorumul de lucru pentru dezbaterea proiectului, Biroul Permanent al Camerei a aprobat prelungirea de trei ori a termenului de depunere a raportului, ultimul fiind 28 februarie 2006.
Proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților la 21 iunie 2006, fără să fie însoțit de raportul necesar, din cauza lipsei de cvotum în Comisii sesizate în fond.
Totuși, actul a fost luat în discuție opt zile mai târziu, la 29 iunie 2006, deputații hotărând ca proiectul să fie retrimis la Comisii.
Această decizie a fost susținută chiar de liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian. El a arătat că de câte ori este vorba despre legi-cadru, nu e bine să fie adoptat „un mod foarte pripit de a discuta legile respective în plen”, în condițiile în care discuțiile în comisii nu s-au epuizat.
„Este cazul acestui proiect de lege și consider că atâta vreme cât există încă puncte în divergență asupra cărora se poate găsi o soluție negociată, este mai bine să retrimitem proiectul în comisii, să găsim acea soluție negociată, decât să încercăm să aplicăm, pur și simplu ghilotina votului și să rezolvăm problemele așa”, a fost de părere deputatul.
Aproape un an mai târziu, proiectul de Lege privind Statutul minorităților naționale din România intră, din nou, în discuția Biroului permanent al Camerei Deputaților, respectiv la 12 martie 2007.
Cu această ocazie a izbucnit o dispută despre cvorum.
Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a propus chiar ca ședințele celor trei Comisii să fie filmate astfel încât cvorumul să poată fi verificat.
Cu toate acestea, timp de trei ani Statutul minorităților naționale a fost lăsat „în adormire” în circuitul legislativ.
Actul a fost readus în discuție, la începutul anului 2010, membrii coaliției de guvernare convenind ca actul normativ să fie, în sfârșit, adoptat de Parlament, într-un proces accelerat, până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare.
Recent, premierul Emil Boc, care a prezentat în plenul Camerei Deputaților, prioritățile legislative ale Guvernului, a menționat printre acestea și Legea minorităților naționale. „Proiectul de lege care vizează statutul minorităților naționale trebuie să fie adoptat în concordanță cu recomandările Comisiei de la Veneția, cu respectarea standardelor europene, și, evident, a Constituției României”, preciza premierul.
„Acest pas poate fi facut și stă în capacitatea noastră, în Camera Deputaților ca și Cameră decizională, să adopte în această sesiune parlamentară acest proiect extrem de important, de largă respirație democratică”, a mai spus Emil Boc.
La rândul său, președintele UDMR, Marko Bela, a arătat că, potrivit înțelegerii din coaliția de guvernare, Statutul minorităților naționale ar trebui să fie adoptată în actuala sesiune parlamentară, urmând să se pornească de la varianta care a rezultat în urma dezbaterilor din comisiile sesizate în fond cu proiectul.
De asemenea, vicepreședintele executiv al Uniunii, Laszlo Borbely, a declarat că, potrivit unei decizii luate în cadrul unei ședințe a coaliției, liderii PDL, UDMR, al Grupului parlamentar al minorităților naționale precum și cel al independenților ar urma să stabilească, în cel mai scurt timp, un calendar de adoptare a acestei legi.
