Statura duhovnicească a părintelui Cleopa Ilie în viziunea contemporanilor

A vorbi despre duhovnicul Cleopa Ilie presupune o cunoaștere atentă și obiectivă a surselor istorice și mărturiilor depuse de către cei care l-au cunoscut. Cine a avut privilegiul numai și pentru a-l fi văzut măcar o dată pe părintele Cleopa înseamnă că l-a putut cunoaște pe duhovnicul pe care Moldova, dar și întreaga Românie, l-a cercetat în timpul marilor încercări din perioada comunistă. Numai dacă îl vedeai pe acest smerit slujitor al Bisericii cum gesticula, cum vorbea, cum îi domina pe cei însetați după potirul credinței, îl recunoșteai ca modelul de rugăciune și ascultare neîncetată. Pentru a-l cunoaște mai bine, alături de documentele de arhivă, trebuie să apelăm la mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape. Unul dintre aceștia este vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, care a viețuit în obștea de la Slatina voievodală, chiar în perioada stăreției părintelui Cleopa, în acea „academie duhovnicească“, cum o numea Arsenie Papacioc. După nefastul moment de la 1959 și scoaterea din monahism, Antonie Plămădeală îl vizita des pe părintele Cleopa la Sihăstria. Tânărul teolog era civil, însă rămas cu sufletul pentru viețuirea monahală, așa cum îl cultivase mentorul său, duhovnicul Cleopa. Mai apoi, revenit în slujirea Bisericii, ierarhul Antonie Plămădeală îl cerceta adeseori la Sihăstria, pentru o confesiune, pentru un cuvânt de învățătură, pentru un sfat. Mai mult decât atât, a scris despre Cleopa și l-a cultivat mai ales străinilor care cercetau monahismul românesc. Mitropolitul Antonie îl descria ca modelul duhovnicesc pentru monahismul românesc: „Părintele Cleopa însuși este prin structură un contemplativ și, în ceea ce-l privește pe el însuși, ar putea trăi retras în deplină singurătate toată viața, dar prescrie altora viața de obște în ascultare, cu practicarea ascezei și a poruncilor, care este, după părerea sa, calea cea mai sigură spre mântuire, fără curse și fără hățișuri. În Sihăstria el e eremit în obște, cum e și părintele Paisie în Sihla. Nu face din măsura lui măsura celorlalți și se împarte între sine, obște și credincioși. Deschiderea spre lume o consideră absolut necesară, pentru a fi de folos. Canonul lui personal, sarcina pe care și-a luat-o este aceasta: «Să fie cât mai de folos și cât mai multora». Vorbește fără răgaz, scrie, luptă pentru dreapta credință, îndrumă, împarte curaj, mângâieri și speranțe și încearcă să impună o linie morală în viața de toate zilele a celor care vin să-l cerceteze, folosind toate mijloacele, dar mai ales spovedania cu dezlegarea de păcate și împărtășania celor vrednici. Promovează o spiritualitate bine încadrată în epocă, în mentalitățile și îndatoririle prezente, realist și practic. Îmbină acțiunea cu rugăciunea, fără să le confrunte, ci, dimpotrivă, căutându-le convergențe și făcându-le complementare. În obște încurajează un stareț activ, bun gospodar, îndeamnă la ascultare și la muncă, având grijă să le echilibreze pe toate cu păstrarea rânduielilor de rugăciune în comun, pe care pune accentul principal. Pravila de chilie o tratează cu fiecare în parte la spovedanie. E un model de înțelegere a preluării tradiției, a păstrării ei în puritatea de la început, dar și al contemporanizării ei spre a o face aptă să se adreseze și creștinului contemporan“. Citatul din opera mitropolitului Antonie este cuprinzător pentru caracterizarea părintelui Cleopa. Este tabloul conturat de ucenicul Antonie despre mentorul său spiritual de la Slatina, despre cel care l-a inițiat în tainele viețuirii creștine specifice monahismului ortodox, cu particularitățile sale autohtone. Așa cum el, duhovnicul Cleopa Ilie, la rândul său a primit de la starețul Ioanichie Moroi, cel care a renăscut Sihăstria Neamțului.
(Adrian Nicolae Petcu, sursa Ziarul Lumina)