Gratuitatea serviciilor stomatologice pentru copii este un basm în care sucevenii nu mai cred de mult. Practic, toți părinții care au mers cu copilul la dentist, în ultimii 10-15 ani, s-au obișnuit să li se spună că trebuie să plătească în totalitate sau o parte din serviciile medicale de care au beneficiat cei mici. De asemenea, în județul Suceava nu există nici măcar un singur cabinet stomatologic destinat în exclusivitate copiilor și este doar un specialist ortodont (medic specialist în aparate dentare). Președintele Colegiului Medicilor Dentiști, filiala Suceava, dr. Ioan Costea, ne-a declarat că această situație a apărut, pe de o parte, deoarece fondul alocat de Casa Asigurărilor de Sănătate pentru serviciile medicale gratuite este foarte redus, de doar 2.000 de lei (20 de milioane de lei vechi lunar) lunar și pe de altă parte pentru că nici măcar în cadrul acestei sume nu este un procent destinat special serviciilor medicale pentru copii.
Prin urmare, de cei 2.000 de lei alocați lunar ar trebui să beneficieze copiii până la împlinirea vârstei de 18 ani, veteranii de război, foștii deținuți politici și toate celelalte persoane care au dreptul la gratuități în baza unor legi speciale. La prețurile de astăzi, cu două aparate dentare (dispozitive care se montează pe dantura copiilor pentru îndreptarea acesteia) un stomatolog a terminat banii alocați de Casa Asigurărilor de Sănătate.
Doar 120 de stomatologi, din 320, lucrează cu bani de la stat „O problemă este și că sumele decontate de CAS nu sunt corelate cu prețul pieței. La o coroană metalică, de exemplu, CAS decontează 60 de lei, din care tehnicianul ia 50 de lei. Dacă ai o lucrare mai mare s-a terminat rapid fondul de gratuități”, a afirmat medicul.
Asta face ca medicii să nu fie foarte interesați să lucreze cu bani de la stat și doar o treime dintre stomatologii suceveni au contract cu CAS, adică aproximativ 120 de medici, din cei 320 care lucrează în județ.
Nici cele 18 cabinete stomatologice din școli nu-și permit să ofere servicii gratuite în exclusivitate, în condițiile în care nu primesc nici măcar bani pentru profilaxie. Mai mult, din punct de vedere al normelor legale, elevii care au împlinit 18 ani sunt tratați la fel ca adulții, chiar dacă sunt în continuare în sistemul de învățământ.
Dacă în perioada 1970-1990 stomatologii asigurau, grație sistemului care funcționa la acea vreme, dispensarizarea tuturor copiilor de la 4 la 12 ani, astăzi vizitele la dentist la care obligă vârsta lasă găuri serioase în bugetul părinților, deși legislația încă prevede servicii medicale gratuite pentru toți copiii. Acum, cine are bani își duce copilul la doctor, să-i îngrijească dantura. Cine nu, trăiește cu speranța că durerile de dinți îi vor ocoli copilul sau că le va amăgi cu un calmant ieftin până când dintele cariat se va măcina și va cădea singur.
După lipsa fondurilor pentru gratuități la copii, urmează lipsa specialiștilor, deoarece din ce în ce mai puțin medici se îndreaptă spre stomatologia pediatrică.
„Stomatologii, mai ales cei tineri, evită să lucreze pentru copii, deși copilul este cel mai bun pacient dacă l-ai lămurit despre ceea ce urmează să faci și i-ai vorbit frumos”, a mai spus dr. Ioan Costea.
Inconștiență
Statul nu dă doi bani pe dinții copiilor noștri





