Statistica e una, veceul din fundul curții alta



”Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni e doar statistică”. Așa îi răspundea Stalin lui Churchill în 1945 la Ialta, când redesenau, din condei, harta lumii. De atunci, statistica a căpătat o dimensiune controversată, iar ca instrument și-a dovedit, cu vârf și îndesat, utilitatea machiavelică. Cât de ușor este să transformi statistica în argument! Cât de ușor e să manipulezi, să influențezi oameni și mase, cu foile pe masă! De altfel, statistica este o știință respectabilă, inventată de economiști tocmai pentru progres. Ceea ce ne vulnerabilizează. Clasamentele și tabelele cu care operează statistica iau de multe ori forma indicatorilor de calitate fără de care cei aflați în funcții de conducere nu-și pot păstra scaunul. Ori hârtiile, ca mai toate lucrurile pe lumea asta, sunt făcute de oameni. Isteți cum sunt, adesea, oamenii ajunși în diverse poziții de conducere întocmesc documente în așa fel încât rezultatul să fie favorabil sau măcar comparativ cu alții să stea mai bine. Nefericitul incident dintr-o comună botoșăneană în care un copil de grădiniță a căzut în hazna a scos la iveală ceva uluitor. Nu faptul că respectiva unitate de învățământ are veceul în fundul curții. Asta nu mai miră pe nimeni. Ci faptul că respectiva unitate cu veceu în fundul curții și fără apă curentă era autorizată sanitar de Direcția de Sănătate Publică Botoșani. Culmea, nu s-a încălcat nicio lege, pentru că procedura este prevăzută ca excepție. DSP poate autoriza sanitar astfel de instituții punându-le în vedere ca în termen de 30 de zile să revizuiască neconcordanțele, în cazul de față să construiască un grup sanitar civilizat. Discutabil inclusiv acest termen, atâta vreme cât e cam greu spre imposibil de realizat așa ceva. Ideea care transpare însă e că metoda se practică la scară largă, fără ca cineva să fie interesat cu adevărat de civilizarea condițiilor. Autorizăm prin metoda excepțională cât încape și uite-așa județul Botoșani stă bine în statistici în ceea ce privește numărul școlilor autorizate sanitar. La polul opus, județul Suceava, în care Direcția de Sănătate Publică nu face uz de prevederea cu pricina și nu dă astfel nicio autorizație, e campion la numărul școlilor neautorizate. Comparația nu schimbă situația noastră cu nimic, dar măcar putem răsufla ușurați că știm adevărul. Vecinii noștri însă sunt și păcăliți și trimiși în fundul curții la o adică, dar în statistici stau excelent. Ce să zic? Felicitări!



Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor