Starețul Mănăstirii Petru Vodă din Neamț, Iustin Pârvu, a decedat în seara de duminică, 16 iunie, din cauza unui cancer stomacal.
De la sfârșitul lunii martie, cancerul de stomac de care suferea de câțiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicațiile medicale în urma cărora preotul a decedat. Întrebat la începutul lunii iunie, pe patul de suferință, de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, ce cuvânt lasă poporului român, preotul Iustin Pârvu a răspuns: „Poporul român … pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit și forțat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menține într-o unitate, așa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată”.
Referindu-se la misiunea bisericii și a membrilor Sfântului Sinod, părintele stareț spunea atunci că acestea au o răspundere cum nu a existat și nu există în lupta duhovnicească. „Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparație în periodul istoric cu ceea ce a fost și ceea ce este în istorie și toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi suntem … în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană… Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluție, nu există rezoluții și situații. (…) Să fim mulțumiți, bucuroși, să stăm drepți, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, câte le-am făcut în viață. Dumnezeu să-i ocrotească”, spunea părintele Iustin Pârvu.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919 și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniștii, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa săvârșind-o în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la ‘reeducare’ la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
După ce și-a ispășit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credința sa. În 1964 este eliberat și devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viața monahală, la Mănăstirea Secu, unde a fost preot monah. Din dorința de a-l controla, conducerea comunistă a țării îl obligă pe părintele Iustin, în anul 1975, să slujească la Mănăstirea Bistrița. După 1990, părintele Iustin se întoarce la Mănăstirea Secu și, până în 1991, este preot și duhovnic la această mănăstire. Conform mediafax, doi ani mai târziu, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune.
În 1991 părintele a întemeiat Mănăstirea de la Petru Vodă. Părintele își continuă misiunea de a schimba câtuși de puțin această lume și, în 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educație pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită ‘Glasul Monahilor’.
(sursa: www.ziuaveche.ro)
