Control

Starea școlilor din județ, în atenția inspectorilor IȘJ

Starea instituțiilor de învățământ din județ înainte de începerea noului an școlar a intrat în atenția inspectorilor IȘJ, care au demarat o acțiune de control în toate unitățile școlare sucevene. Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Suceava, până pe 2 septembrie vor fi verificate toate școlile, urmărindu-se stadiul reparațiilor curente și capitale, igienizarea, existența apei potabile în școli, existența autorizațiilor sanitare de funcționare, starea grupurilor sanitare și a anexelor, starea acoperișurilor, starea terenului de sport, a curților școlilor, a internatelor și cantinelor. Controlul demarat de IȘJ va avea în vedere și depistarea problemelor legate de stadiul încadrării cu personal didactic pentru anul școlar viitor, situația corigenților și a elevilor cu abandon școlar, stadiul aprovizionării cu manuale școlare conform comenzilor. Precizăm faptul că purtătorul de cuvânt al IȘJ, Laura Hacman, a declarat că „până la începutul lunii septembrie lucrările mari de reparații și igienizare în școli trebuie finalizate, având în vedere că pe 15 septembrie elevii încep școala”.

Recomandări

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române