Starea națiunii (II)



Palatul Parlamentului. Foto wikipedia
Palatul Parlamentului. Foto wikipedia

În articolul precedent, am prezentat cele trei măsuri care ar permite adaptarea Mecanismului politic pe principiul respectului față de o societate pe care o dorim activă și critică; fiecare român să poată înțelege, să evalueze, să schimbe și să participe efectiv – în cunoștință de cauză – la viață politică. Amintesc ce spunea istoricul grec Thucydide, „poporul și conducerea politică au, în aceeași măsură, responsabilitate pentru bunul mers al cetății”. Trebuie restabilită urgent încrederea în clasa politică și în instituțiile statului. Când acest obiectiv va fi atins, vom înțelege și faptul că Democrația are și dreptul de a se apăra și vom fi primii care vom face aceasta.
Evident, sunt multe de spus despre calitatea Justiției, calitatea morală a politicienilor ș.a.m.d. Dacă clarificăm Sistemul politic eliminând confuziile, dacă-l însănătoșim, toate aceste reforme vor fi realizate într-un timp relativ scurt. Continui să cred – fără falsă modestie – că aceasta este soluția de viitor pentru România.
Însuși Hristos, dacă ar veni să conducă România, ar fi imediat înconjurat și asaltat de oportuniști, traseiști și infiltrați. Așa mi-ar replica scepticii și nu-i contrazic.
Cum este posibil așa ceva?
Totul a pornit de la formarea partidelor politice (1989-1990). Atunci, populația care aștepta să scape de comunism s-a dovedit incapabilă să administreze libertatea câștigată. A pierdut controlul asupra clasei politice prin pasivitate și lipsă de interes pentru înțelegerea mecanismelor democratice. Toate încercările de a adapta societatea la noua formă de guvernare – atâtea câte au fost – au eșuat. Subliniem lipsa interesului politicienilor, al mass-mediei și al unor pseudospecialiști pentru o societate informată corect, capabilă să exercite control asupra clasei politice. Această realitate a permis modificarea calitativă a actului politic, până la starea deplorabilă în care se prezintă astăzi. Un regim democratic presupune pluralism. Acest pluralism este slujit de către partidele politice. Eliminarea lor – cum propun unii – conduce la „partidul unic” și la dictatură. Nu cred că dorim așa ceva. Instituția partidului politic trebuie reabilitată cu accent pe calitatea morală a membrilor. Aspectele ideologice vor fi apreciate în funcție de percepția față de valorile democratice.
Ce rămâne de făcut?
Este momentul reevaluării raportului dintre cetățean și reprezentanții politici. Partidele politice trebuie „curățate” și primenite cu valori.
Cum se formează un partid?
Un grup de oameni cu notorietate lansează o platformă-program la care unii – din rândul societății – aderă. Construcția partidelor începe în teritoriu; altfel spus, de la bază spre vârf. Organizațiile locale, județene, teritoriale sunt cele care construiesc partidele. Ele vor face propuneri de persoane pentru forul legislativ, ele – prin delegații la congrese – vor alege în conducerile centrale pe liderii cei mai capabili din rândul cărora se vor afirma guvernanții.
Aceste organizații de partid trebuiesc controlate de comunitățile locale. Fiecare cetățean – indiferent de crezul său politic – trebuie să se implice; măcar, în ceea ce privește aspectul moral al membrilor. Corupția începe de la rușfeturile și relațiile care se stabilesc în teritoriu între cetățeni și politicienii locali. La Centru este „vârful aisbergului”. Controlul public este bine să fie sever și permanent. Doar mass-media și sesizarea din oficiu a Justiției nu sunt suficiente. Cu timpul se vor afirma oportuniștii, traseiștii și infiltrații despre care am scris la început, înconjurați de o droaie de imbecili. Este exact situația în care ne aflăm acum. Să ne asumăm partea de vină ce ne revine! Soluțiile radicale nu rezolvă problema. Dovedesc lipsă de maturitate politică și puturoșenie civică. Nici rugăciunile nu rezolvă problemele cu care ne confruntăm. În următoarele articole, voi prezenta evoluția ideatică și politică a dezideratelor speciei umane: Democrația și Libertatea.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu