LIGA CAMPIONILOR

Standard le-a luat frica steliștilor

Standard le-a luat frica steliștilor
Standard le-a luat frica steliștilor

Componenții echipei Steaua București vor pleca spre Liege, pentru meciul cu Standard, din prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, marți, la ora 9.45, cu o cursă charter de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea. Antrenorul Cosmin Olaroiu și doi jucatori vor participa la conferința de presă oficială care va avea loc în aceeași zi, la ora 19.30, antrenamentul oficial urmând să înceapă la ora 20.00.
Partida Standard Liege – Steaua, din prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21.30, pe stadionul Maurice Dufrasne și va fi condusă de o brigadă de arbitri din Rusia, formată din Valentin Ivanov (central), Nikolai Golubev, Alexei Monahov (asistenți), Nikolai Ivanov (rezervă). Observator pentru joc a fost delegat Heinz-Herbert Kreh din Germania, în timp ce observator pentru arbitri va fi Peter Mikkelsen din Danemarca.
– Boskamp: „Va fi nevoie de un Standard în zi mare, chiar foarte mare, pentru a trece de obstacolul românesc”
Antrenorul echipei Standard Liege, Johan Boskamp, a declarat că, pentru a învinge FC Steaua formația sa trebuie să evolueze la un nivel foarte ridicat, informează cotidianul belgian La Derniere Heure. „Va fi nevoie de un Standard în zi mare, chiar foarte mare, pentru a trece de obstacolul românesc. Am obținut rezultate slabe în campionat, traversăm o pasă proastă și lucrul psihic cu jucătorii va fi esențial. Am văzut o echipă eficientă, bine organizată, care stăpânește perfect sistemul de joc. Posibilitățile lor ofensive m-au impresionat. Steaua este o echipă foarte frumoasă, care formează un bloc și dezvoltă un fotbal modern. Când pierde mingea, revine foarte repede și pătrunde în viteză în terenul advers”, a spus Boskamp.
Antrenorul olandez a urmărit de la tribuna oficială a stadionului Național partida Steaua – Universitatea Craiova, scor 3-0, disputată sâmbătă, în etapa a doua a Ligii I, alături de secundul Claude Dardenne.

Recomandări

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți