Demersuri

Stan solicită acordarea fondurilor pentru Spitalul din Fălticeni

Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că îi va solicita ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, alocarea fondurilor pentru construcția spitalului municipal din Fălticeni. Stan a precizat că deși la sfârșitul lunii aprilie Ministerul Sănătății a anunțat că s-a aprobat suma de 41 de milioane de lei pentru această unitate spitalicească, nici până în momentul de față banii nu au ajuns la Fălticeni. „Unii colegi de Parlament, printre care și un deputat din Fălticeni, au anunțat că s-au dat la început 20 de milioane de lei noi, iar apoi că suma a crescut la peste 40 de milioane de lei. Cu toate acestea, nici în momentul de față la Fălticeni nu a ajuns nici un ban. Au trecut două luni și nu se mai știe nimic de aceste fonduri”, a declarat Ioan Stan. Deputatul PSD de Suceava a precizat că la începutul săptămânii viitoare va face o interpelare în Parlament, adresată ministrului Eugen Nicolăescu, prin care îi va solicita acestuia deblocarea acestor bani pentru a se putea începe lucrările la construcția noului spital. „M-ar bucura ca acești bani să și ajungă la Fălticeni. Și o să fac interpelări până când se va întâmpla acest lucru. Vreau să-l țin în priză pe domnul ministru Nicolăescu, astfel încât, în cele din urmă, banii să vină la Fălticeni și să putem începe construcția spitalului”, a mai spus Stan.

Recomandări

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!