Stafful echipei Cetatea Suceava a intrat deja în priza meciului de Cupă cu Rapid



Sucevenii vor să repete la Focşani evoluţia bună din meciul cu Sportul
Sucevenii vor să repete la Focşani evoluţia bună din meciul cu Sportul

– Conducerea clubului s-a deplasat la Focșani pentru a pune la punct detaliile organizatorice ale meciului, în timp ce formația va părăsi Suceava astăzi
Deși amintirea meciului pierdut la scor de forfait de Cetatea la Forex Brașov este încă vie, conducătorii grupării de pe „Areni” nu au avut prea mult timp la dispoziție pentru a-și linge rănile. Și aceasta pentru că partida din optimile Cupei României, împotriva formației patronată de vicepremierul George Copos, Rapid București, bate la ușă. Deși inițial au dat de înțeles că ar vrea să vină la Suceava pentru acest joc, giuleștenii au preferat soluția de mijloc și astfel partida se va disputa la Focșani. Cu toate acestea, atribuțiile nu sînt împărțite între cele două cluburi, sucevenii urmînd să se comporte ca niște gazde, ceea ce implică o serie de responsabilități. Pentru a pune la punct toate detaliile, șefii clubului Cetatea Suceava s-au deplasat ieri la Focșani, în vreme ce jucătorii și antrenorii vor pleca spre locul de disputare a meciului în această zi. „În situația în care ne aflăm nu aveam nevoie de un asemenea joc, dar jucătorii trebuie să se comporte ca niște profesioniști și trebuie să dea totul pentru a nu se face de rîs, mai ales că vor fi urmăriți de o țară întreagă. Suceava este un oraș cu tradiție în fotbal și sper ca suporterii care vor face deplasarea la Focșani să nu regrete acest lucru”, a precizat președintele Cetății Suceava, Dumitru Moldovan. Acesta a adăugat că a convenit cu responsabilii clubului Unirea Focșani ca în deschiderea meciului Cetatea Suceava – Rapid București să aibă loc o partidă între juniorii suceveni născuți în 1991 și cei ai clubului de pe Milcov. Tot ieri, Federația Română de Fotbal a anunțat și brigada de arbitri ce va oficia la acest meci. Este vorba de Marius Martiș, la centru și Dragoș Iliescu, respectiv Florin Buzărnescu la cele două margini, în timp ce observatori au fost desemnați Octavian Goga și Tudor Constantinescu.