Stadionul mântuirii neamului



Vă mărturisesc că nu cunoșteam chiar toate sensurile verbului „a mântui” și nici ale substantivului „mântuire”. De aceea, alaltăieri, într-un context pe care nu are rost să-l detaliez aici, am dat iama în DEx și m-am dumirit pe deplin. Ceea ce însă nu am găsit nici în formă tipărită, nici online, este expresia „capătul și mântuirea” pe care eu o folosesc destul de des oral, iar uneori și în scris. Asistând la megadesfășurarea de forțe și bisericești, și civile (nu, nu-i formulat greșit!), am rămas destul de surprins că enoriașii dispuși să sufere în frig pentru un eveniment important sunt incomparabil mai mulți decât cei care se încumetă în aceleași condiții meteo să se ducă pe stadion. În privința relației pe care o au cu forțele de ordine și enoriașii, și ultrașii, asemănarea este flagrantă: atât unii, cât și ceilalți se dedau cam la același gen de violențe, tentativele de dărâmat gardurile și de trecut peste ele și peste cordonul de jandarmi fiind parcă mai reușite la enoriași, poate și pentru că jandarmii sunt mai puțin duri cu o babă străvezie și vânătă de frig decât cu zdrahonii tatuați și cu glugă pe cap. Sar acum în cu totul altă direcție și spun că gerurile și ninsorile din ultimele câteva zile chiar mă neliniștiseră în legătură cu etapa care a început vineri, făcându-mă să cred că vor fi probleme majore fie cu zăpada enormă, fie cu terenurile înghețate. Aveam încă în memorie „patinoarul” ăla de la Târgu Mureș unde se schilodiseră niscai fotbaliști, dar și viscolul de la Botoșani care amânase meciul. Când colo, ce să vezi? Terenuri poate nu impecabile, dar pe deplin utilizabile, a căror stare nu a afectat cu nimic desfășurarea partidelor. Singurul stadion, așadar, care rămâne impracticabil este ăla numit Arena Națională, cel cu care teoretic ar trebui să ne fălim în lume așa cum ne fălim cu măgăoaia sfințită alaltăieri, dată „la cheie” cam cum s-a dat și stadionul ăsta: cu noroi în preajmă, cu exteriorul nefinisat, cu clopotele lăsate în stand-by pe un dâmb și, în general, utilizabilă doar dacă nu mai ai alta în țară ori vine naibii vreun război și ți-e teamă că n-apuci să o vezi funcționând. Păcat că nu există și campionate europene de religie, că poate ni se repartiza unul, pe care să-l organizăm ca pe ăla de fotbal din 2020: pe terenuri care deocamdată există mai mult în imaginația noastră.



Recomandări