Facilități

Sprijin pentru tinerii suceveni aflați în dificultate

– De la începutul anului, 47 de persoane din județul Suceava, amenințate de riscul marginalizării sociale, au încheiat contracte de solidaritate la angajare
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a derulat și în acest an programul de mediere comunitară, care constă în sprijinirea integrării profesionale a tinerilor cu vârste între 16 și 25 ani, prin oferirea de subvenții angajatorilor acestora. Astfel, de la începutul acestui an, 53 de persoane amenințate de riscul marginalizării sociale au fost mediate și consiliate, cu 47 din acestea AJOFM Suceava încheind contracte de solidaritate.
Tinerii suceveni care au semnat un contract de solidaritate cu Agenția beneficiază de contracte de muncă pe durată determinată, angajatorii de inserție ai acestora încasând, până acum, 192.550 lei (1.925.500.000 lei vechi). Suma alocată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la începutul anului, pentru contracte de solidaritate în baza Legii 116/2002, este însă mult mai mare, 1.100.000 lei (11 miliarde de lei vechi). Tinerii suceveni fără un loc de muncă, dar care doresc să se angajeze pot beneficia în continuare de facilități din partea statului și de măsuri de stimulare prin încheierea acestor contracte de solidaritate.
Proiectul presupune încheierea unui contract de solidaritate între tânărul aflat în dificultate și AJOFM, pentru o perioadă de minim un an și maxim doi, în baza căruia beneficiarul contractului este repartizat către un angajator privat, urmând ca angajatorul să semneze la rândul său o convenție cu AJOFM. Convenția îi oferă angajatorului posibilitatea de a recupera 75% din câștigul salarial mediu net pe economie comunicat de Institutul Național de Statistică, pe care îl plătește tânărului.
O altă subvenție se acordă angajatorilor de inserție, în baza aceleiași convenții, dacă angajează, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, tineri al căror contract de solidaritate a expirat. Subvenția este în cuantum de 50% din indemnizația de șomaj cuvenită, conform legii, pe care tânărul ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat la acea dată, se acordă pe o perioadă de maxim doi ani și până la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 ani.

Recomandări

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice