Sprijin de 2.000.000 de euro, pentru digitalizarea cinematografelor europene



Cinematografele europene care difuzează opere europene non-naționale vor primi sprijin financiar pentru digitalizarea lor, bugetul total alocat în acest sens prin programul Media al Uniunii Europene fiind de 2.000.000 de euro.
Scopul schemei de finanțare privind digitalizarea cinematografelor este acela de a încuraja cinematografele să ruleze un procent semnificativ de opere europene non-naționale, pentru a exploata posibilitățile oferite de tehnologia digitală, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ww.media-romania.eu.
Cererea de propuneri inițiată în acest sens prin programul Media al Uniunii Europene are ca scop facilitarea tranziției la tehnologia digitală pentru cinematografele care rulează filme europene, prin sprijinirea costurilor indirecte în legătură cu achiziționarea unui proiector digital.
Programul se adresează operatorilor europeni independenți de cinematografe a căror activitate principală este proiecția de filme.
Operatorii de cinematografe interesați să acceseze astfel de fonduri trebuie să aibă sediu într-una din țările următoare: cele 27 de țări ale Uniunii Europene; țările SEE (Spațiul Economic European), Elveția și Croația.
Pentru a fi considerate eligibile, cinematografele trebuie să fi proiectat în 2010 cel puțin 50% filme europene, dintre care cel puțin 30% să fie filme europene non-naționale.
Bugetul anual alocat pentru cofinanțarea proiectelor este estimat la 2.000.000 de euro.
Contribuția financiară atribuită este o subvenție și ia forma unei sume forfetare, de maximum 20.000 euro per ecran. Această subvenție acoperă toate costurile legate de trecerea cinematografelor europene la tehnologia digitală, excluzând costurile proiectorului digital și ale serverului.
Organizațiile candidate trebuie: să fie cinematografe care programează filme europene în premieră, în decurs de maximum 12 luni de la data premierei naționale; să fie deschise pentru public de cel puțin trei ani; să dispună de un sistem de eliberare de bilete și de declarație de intrare; să aibă cel puțin un ecran și 70 de locuri; să fi prezentat 520 de proiecții pe an în cazul cinematografelor permanente (cinematografe care funcționează cel puțin șase luni pe an), 300 de proiecții pentru cinematografele cu un singur ecran (30 de proiecții pe lună) și cel puțin 30 de proiecții pentru cinematografele de vară/în aer liber (cinematografe care funcționează mai puțin de șase luni pe an); să fi avut cel puțin 20.000 de spectatori în ultimele 12 luni sau 20.000 de intrări în cinematograf cu plata efectivă a unui bilet normal.
Candidații care au primit sau vor primi un proiector de la un integrator terț ca urmare a semnării unui acord privind taxa pe copia virtuală (virtual print fee, VPF) nu vor fi eligibili pentru sprijin.
Propunerile pentru accesarea acestor fonduri trebuie să fie trimise până la 15 septembrie 2011 (data poștei), la Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA) din Bruxelles. Cererile trimise prin fax sau e-mail vor fi respinse.
Vor fi acceptate doar cererile depuse pe formularul oficial de cerere, semnat în mod corespunzător de persoana autorizată să încheie angajamente obligatorii din punct de vedere juridic în numele organizației candidate. Pe plic trebuie să se mențoneze cu claritate: MEDIA programme – Distribution EACEA/19/11 – Digitisation of cinemas.