Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunțat că prin programul animale de rasă, Guvernul a alocat un fond de 200 de miliarde de lei vechi, bani care vor putea fi obținuți în anumite condiții. Astfel, pentru cei care cumpără între 3 și 10 vaci de rasă, statul va suporta 50% din contravaloarea fiecărui animal, dar nu mai mult de 20 de milioane de lei vechi în fiecare caz. Între 11-20 de vaci sprijinul va fi de 40%, dar până la 16 milioane de lei vechi pe animal, între 21-30 de vaci se acordă 35% ajutor, dar nu mai mult de 14 milioane de lei vechi, la 31-40 de vaci cumpărate statul suportă 30% din contravaloare, dar nu mai mult de 12 milioane de lei pe cap de animal, în timp ce între 41-50 de vaci, ajutorul va fi de 25%, în limita maximă a 10 milioane de lei pe cap de animal. Un sprijin de 50% va fi suportat și în cazul achiziționării de berbeci și țapi de rasă, cu condiția să fie între 3 și 25 de capete, plafonul maxim acordat fiind de 10 milioane de lei vechi. Și la cumpărarea caprelor de lapte se acordă un sprijin material de 50%, pentru un „lot” de 20-100 de animale, suma maximă acordată fiind de 5 milioane de lei vechi pentru fiecare animal. Ministrul Gheorghe Flutur a anunțat că animalele pot fi cumpărate atât din țară, cât și din străinătate, iar termenul limită de depunere a dosarelor la Direcția Agricolă este 5 decembrie.



