Sporturi noi, de sezon!

În așteptarea următoarelor etape din campionatul de mare virtuozitate al Republicii Belarus (pentru cei care n-au prins ziarul de alaltăieri, când am scris și un prim comentariu: postul care transmite minunea este Look Plus), care deocamdată habar n-am când vor avea loc, presupunând că și acolo Paștele se sărbătorește simultan cu al nostru, am observat că pe fondul recluziunii la care suntem supuși cu toții, românul cel născut poet n-a stat prea mult pe gânduri și a născocit niște sporturi care au câștigat deja notorietate prin televizarea filmelor în care apar inventatorii lor. Bunăoară, după modelul „street basketball” (cu varianta „streetball” care-i cam același lucru) la noi s-a inventat „street boxing”. Am văzut eu cu ochii mei un practicant de mare eficiență al acestui nou sport, îmbrăcat în uniformă de milițian, cărându-i uppercut-uri, directe, croșee de stânga adversarului său complet năucit, ale cărui singure reacții erau doar defensive, ba și punctate de inexplicabilele „De ce dați în mine?”, repetate până la enervare. Enervarea adversarului, zic, care a continuat să-i care pumni. A intervenit finalmente arbitrul, tot în uniformă de milițian, care a consfințit victoria ăluia prin abandon. Însă ăla, sportiv născut, nu făcut, a trecut imediat la următorul sport: slalom prin parcare combinat cu rugby, finalizat, după o cursă de vreo 100 de metri, cu un placaj la gâtul altui alergător, pentru care la ultimul Mondial de rugby am văzut numeroase eliminări. Aici însă, la „street rugby” am constatat că procedeul este permis. Ei, astea sunt văzute și, presupun, în curs de omologare că sporturi pandemice. Lor, începând de sâmbătă, aștept (chiar cu oarecare emoție) să li se adauge proba supremă generată de starea de urgență: ștafeta 4 x 4 (sau câți or fi!) cu lumânarea-n mână. Deja îmi imaginez cum preoții vor pasaluminarea-ștafetămilițianului aflat cel mai la îndemână, acesta, după o cursă scurtă dar eficace(sau cum s-o zice!) i-o da voluntarului, care după cursavieții lui i-o înmânează locatarului acreditat. În sfârșit, acesta o ia la talpăpe scări (dacă e vorba de unul ca blocul-lamădin Areni, cu 10 etaje, a pus-o!) și nu abandonează cursa până nu dă lumină (eventual și ceva COVIZI) tuturor colocatarilor. E declarat câștigător dacă ajunge viu la ultimul etaj, iar omologarea rezultatului are loc după 14 zile de carantină autoimpusă, deci 17 cu tot cu cele 3 zile de Paște, în care tot mai ciocnește și el niște ouă, de la distanță socială, cu vecinii ăia. Sănătate!