Sporturi cu și fără Chivulete

Din weekend-ul ultim am reținut câteva momente extrem de importante pentru fiecare din evenimentele în care s-au petrecut acestea, și aș începe cu memorabilul meci în care un Chivulete din specia arbitri exagerat de liberi a reușit nu doar să distrugă un meci, nu doar să inflameze spiritele până la limita demenței, ci și să genereze proba decisivă că habar nu are de arbitraj. Pe scurt: la executarea unui penalty, în semn de protest față de arbitrajul penal de până atunci, cel aflat în poartă s-a întors cu spatele la executant. Șut și, evident, gol. Ce ar fi urmat? Păi, simplu: cartonaș galben (sau chiar roșu) arătat autorului gestului de desconsiderare și reluarea jocului de la centru. Chivulete a găsit însă o soluție care nu bătea decât cu regulamentul lui și al găștii penale din care face parte de prea mulți ani: a dictat și… repetarea loviturii!!! Adică l-a pedepsit și pe cel ce nu greșise cu nimic. Am sesizat lucrul ăsta chiar atunci, și mă bucur că și Ovidiu Ioanițoaia, în „Gazeta Sporturilor” de ieri spune cam același lucru: că Chivulete a greșit și că nu cunoaște regulamentul. M-am rugat Domnului ca la repetare să se rateze lovitura. Ce credeți: l-ar fi luat pe sus și ăilalți? Eu cred că da. Nota de 2 care i-a acordat-o „Gazeta” mi se pare exagerată: 1 (șut… acolo sau pumn în falcă) mi s-ar fi părut mai aproape de calitatea arbitrajului. A fost un exemplu cât se poate de lămuritor cu privire la competența în meserie și la calitatea umană a generației Chivulete, a cărei singură știință este aceea de a trânti meciuri: pe bani, la comandă, sau gratis, din prostie. Chivuletele le-a îmbinat armonios în toată prea lunga-i carieră. Un alt exemplu de „nu faceți ca ei” vine, ați ghicit, tocmai din Italia. Un jucător de la Cesena, supărat că ălălalt îl cam trăgea de tricou, i-a tras un dos de labă, din alergare, ca ăla să se-nvețe minte. Deloc întâmplător, jucătorul-agresor purta numărul 10. Și numele de Mutu, ceea ce explică de la sine întâmplarea. În meciul Real-ului, fundașul Marcelo a fost lovit, trântit, busculat, atacat, faultat, de vreo 15 ori. De cel puțin 10 ori a fost izbit de pământ. De tricou a fost tras poate de 25 de ori. N-a cârpit pe nimeni. Se uita doar, cu nițel reproș în priviri, la agresor. Sigur că Marcelo mai are mult până să ajungă la notorietatea lui Mutu. În fond, joacă la Real și la Naționala Braziliei, adică la unii pe care marele Mutu nici nu s-a deranjat să-i onoreze cu prezența la festivitatea de retragere a unuia, Ronaldo. Vorba lui Kahn: cine-i ăsta, Ronaldo?