Tenis de câmp

Sportivii de la CS Select s-au întors plini de medalii de la Botoșani



Mihai Pânzaru și-a respectat statutul de favorit, impunându-se atât la simplu cât și la dublu
Mihai Pânzaru și-a respectat statutul de favorit, impunându-se atât la simplu cât și la dublu

Baza Sportivă Intertenis Botoșani a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute Memorialul „Conu Mișu Gontaru” la tenis de câmp pentru veterani, competiție desfășurată sub egida FRT. Așa cum ne-au obișnuit în ultima vreme și de această dată sportivii suceveni au fost printre protagoniștii întrecerii. Cel mai bun jucător al turneului a fost Mihai Pânzaru de la clubul Select Suceava, care a izbutit să se impună atât în proba de simplu la categoria de vârstă +30 de ani, cât și în proba de dublu, acolo unde a făcut pereche cu bunul său prieten Irinel Nanu. Întrecerea tenismanilor trecuți de 35 de ani a fost câștigată tot de un sucevean, Relu Ifrim, sportiv legitimat la clubul Tenis Nord Bucovina Câmpulung Moldovenesc. Ifrim a ajuns în finală după ce a avut parte de un meci greu în penultimul act, împotriva lui Irinel Nanu de la CS Select. La categoria de vârstă +40 de ani suceveanul Mircea Ovadiuc s-a oprit în faza semifinalelor, în vreme ce Costel Chelariu (CS Select) a trebuit să se mulțumescă cu locul al doilea la categoria +45 de ani după ce a cedat meciul decisiv, în trei seturi, disputat împotriva lui Alexandru Năstasă de la Intertenis Botoșani. Experimentatul Sterian Andrieș în schimb, și-a adjudecat concursul categoriei +60 de ani, învingându-l în ultimul act cu scorul de 6-4 7-6 pe botoșăneanul Dumitru Marcu. Același Andrieș, în pereche cu coechipierul său de la Select Suceava, Laurențiu Sofian, a ajuns și până în semifinalele probei de dublu a categoriei de vârstă +50 de ani.



Recomandări