După un început de an foarte bun, atleții Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă seria evoluțiilor satisfăcătoare în competițiile naționale și cele internaționale. La fel ca și anul trecut, mărșăluitorul Silviu Casandra (foto) a reușit să-și mențină titlul de campion național, obținut anul trecut, după ce zilele trecute a terminat pe prima poziție, proba de 10 kilometri a Campionatului Național de Marș de la Craiova. Atletul sucevean și-a trecut în cont această medalie după ce a condus cursa de la un cap la altul. Tot la același concurs, dar la echipe, CSM Suceava a câștigat medalia de argint, prin sportivii Silviu Casandra, Sorin Naujeniuc și Ovidiu Bonte, ultimii doi fiind pregătiți la clubul sucevean de antrenorul Radu Mihalescu. Tot zilele trecute, dar la București în cadrul Campionatului Național de Sală pentru juniori I, atletul Ștefan Valentin Pătru a mai adus clubului CSM Suceava încă două medalii de bronz. Pătru a terminat pe poziția a doua cursele de 1.500 și 3.000 de metri. Cea mai bună sportivă a clubului sucevean, Cristina Casandra a fost prezentă la Cupa Europei de sală, acolo unde s-a clasat pe poziția a cincea, doborându-și recordul personal în proba de 3.000 metri plat cu trei secunde, timp final 9’09”43. „Mă bucur că am reușit să câștigăm două medalii la marș și asta în ciuda frigului și traseului destul de dificil. Ștefan Valentin Pătru putea să câștige lejer cele două probe de la naționalele de juniori I, dar s-a pregătit special pentru balcaniada de cros și nu pentru probe rapide. Sperăm, ca la finalul acestei săptămâni, la balcaniada de la Craiova, Cristina și Ștefan Valentin să aducă clubului nostru cel puțin patru medalii, câte una la individual și câte una la echipe”, a declarat sportivul și antrenorul sucevean Silviu Casandra.






