În această lună

Spitalul Suceava scoate la concurs două posturi de medici urgentiști

Dr. Tiberius Brădățan a anunțat că examenul va avea loc în data de 28 iulie, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor este 18 iulie

Concurs la Spitalul Suceava, unde sunt libere două posturi de medici urgentiști la Unitatea de Primire a Urgențelor.
Directorul adjunct medical al unității sanitare, dr. Tiberius Brădățan, a anunțat ieri că examenul va avea loc în data de 28 iulie, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor este 18 iulie.
Concursul a stârnit deja interesul unor medici, iar până ieri doi urgentiști și-au anunțat intenția de a-și depune candidatura: unul care efectuează gărzi la SMURD Suceava și unul care lucrează la un spital din alt județ.
La Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Suceava sunt angajați la această oră nouă medici urgentiști și trei medici generaliști, ultimii lucrând cu jumătate de normă. Pentru ca acest serviciu să funcționeze la parametri optimi ar fi nevoie de un număr aproape dublu de medici, mai exact de încă opt medici angajați cu normă întreagă și unul cu jumătate de normă.
De menționat că media de cazuri rezolvate zilnic la UPU Suceava este de 240 și chiar 300 în perioada de vară. Anul trecut, la acest serviciu au fost acordate îngrijiri medicale unui număr de 82.000 de persoane.

La UPU sunt angajați la această oră nouă medici urgentiști și trei medici generaliști
La UPU sunt angajați la această oră nouă medici urgentiști și trei medici generaliști
Dr. Tiberius Brădățan a anunțat că examenul va avea loc în data de 28 iulie, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor este 18 iulie
Dr. Tiberius Brădățan a anunțat că examenul va avea loc în data de 28 iulie, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor este 18 iulie

Recomandări

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari