Concedii ilegale

Spitalul Suceava, amendat cu 2500 lei de CAS

Spitalul Județean de Urgență a făcut obiectul unei sancțiuni din partea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava în urma unui control recent, care a scos la iveală abateri cu privire la modul în care bolnavilor le-au fost acordate concediile medicale.
Așa indică un raport al instituției și dat publicității ieri, în care se arată că cea mai mare unitate sanitară suceveană a fost amendată cu 2500 lei după ce verificările întreprinse au demonstrat că o parte dintre doctori nu respectau prevederile legale referitoare la acordarea concediilor medicale și la eliberarea certificatelor de concediu medical.
În cadrul unor acțiuni de control demarate în ultimul timp de CAS Suceava, au mai fost verificați 15 medici de familie, 4 medici din ambulatoriul de specialitate clinică, un furnizor de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate paraclinică, 8 medici dentiști, un furnizor de îngrijiri la domiciliu, 3 furnizori de medicamente și un furnizor de dispozitive medicale.
Sancțiuni și pentru cabinetele medicale din județ
Potrivit raportului transmis de reprezentanții instituției, în urma analizării activității derulate de medicii de familie, s-a constatat că doi dintre aceștia, din comuna Râșca, nu respectau orarul de lucru, motiv pentru care au fost sancționați cu diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului „per capita” pentru o lună.
De asemenea, în cazul unui medic de familie din comuna Cornu Luncii s-au depistat prescrieri nejustificate de investigații paraclinice, medicul în cauză fiind sancționat cu diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului „per capita” pentru o lună.
În ceea ce privește activitatea derulată de furnizorii de servicii medicale în asistența medicală de specialitate clinică, s-a constatat că un medic specialist din Suceava nu venea la serviciu conform programului de lucru stabilit cu CAS, fapt pentru care a fost sancționat cu diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului pentru o lună.
Referitor la asistența medicală de specialitate stomatologică, în urma controlului, au fost depistate 2 cabinete medicale individuale de medicină dentară din Suceava și comuna Râșca care nu respectau programul de muncă declarat. În aceste condiții, medicii care le deserveau au fost sancționați cu dimininuarea cu 10% a contravalorii serviciilor de medicină dentară aferente unei luni.
Totodată, un medic din Fălticeni a primit „Avertisment” deoarece nu a respectat obligația contractuală de a completa corect și la zi toate formularele privind evidențele obligatorii cu datele corespunzătoare activității desfășurate.

Recomandări

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

Cinci candidați pe loc pentru un post temporar de asistent medical la UPU și la Nefrologie, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava