Investiții

Spitalul Suceava a demarat lucrările de extindere a secției de Neurologie

Directorul adjunct medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a afirmat că investiția va fi finalizată în termen de trei luni
Directorul adjunct medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a afirmat că investiția va fi finalizată în termen de trei luni

Spitalul Județean de Urgență Suceava a demarat lucrările de extindere a secției de Neurologie în spațiul adiacent în care până în luna noiembrie a anului trecut a funcționat farmacia cu circuit închis. Investiția presupune lărgirea capacității cu zece paturi și înființarea unui salon tip Reanimare, cu opt paturi și grup sanitar, și va fi finalizată în termen de trei luni, a informat ieri directorul adjunct medical al unității sanitare, dr. Tiberius Brădățan.
La ora actuală, secția de Neurologie dispune de nouă saloane cu patru paturi, șase cu câte două paturi și o rezervă cu baie proprie, ultimele renovări fiind făcute în 2009. Capacitatea destul de redusă obligă la un rulaj mai mare pe pat și la scurtarea duratei medii de spitalizare, potrivit conducerii Spitalului Suceava. În saloane nu există instalații pentru oxigen, dar nici instalații pentru aparatura de investigare și monitorizare a bolnavilor. De asemenea, lipsesc spațiile auxiliare absolut necesare funcționării unui astfel de sector.
După extindere, secția de Neurologie va avea zece paturi în plus. Intervenția în spațiile nou create va consta în realizarea de tavane false cu corpuri de iluminat încastrate, înființarea de grupuri sanitare pentru saloanele nou create, finisarea pardoselilor cu covor pvc de trafic intens și specific amenajării spațiilor sanitare, realizarea instalațiilor de oxigen și a instalațiilor electrice pentru aparatele de monitorizare și investigare a pacienților.
Proiectul de extindere presupune și înființarea unei camere mortuare în cadrul secției
Lărgirea golurilor de uși, conform normelor impuse de legislația în vigoare, realizarea finisajelor la pereți și tavane cu var lavabil antiseptic, având în componența sa compuși de argint, și realizarea instalațiilor de climatizare și ventilare a spațiului interior sunt alte lucrări ce vor fi executate.
Conform temei de proiectare, la final, recompartimentarea spațiilor din secția de Neurologie va fi următoarea: 11 saloane cu trei paturi, trei saloane cu două paturi, un salon cu șase paturi și un salon ATI cu opt paturi. Cele mai multe saloane vor fi dotate cu grupuri sanitare proprii, în total urmând a fi create 12 grupuri sanitare pentru bolnavi și patru pentru personalul medical. Odată cu extinderea secției de Neurologie vor fi create și spații auxiliare, cum ar fi un cabinet de investigații electroneurofiziologice și unul de investigații doppler, diferite spații de depozitare, dezinfecție și chiar o cameră mortuară.
În secția de Neurologie lucrează acum cinci medici neurologi (trei primari și doi specialiști), 14 asistente și zece infirmiere. Principala cazuistică care se adresează acestui serviciu o reprezintă accidentul vascular cerebral, care poate fi de tip ischemic (90% din cazuri) sau hemoragic (10% din cazuri).

Directorul adjunct medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan
Directorul adjunct medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan
Directorul adjunct medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a afirmat că investiția va fi finalizată în termen de trei luni
Directorul adjunct medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a afirmat că investiția va fi finalizată în termen de trei luni

Recomandări

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate