Neurochirurgii secției de profil din Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava și-au propus, împreună cu conducerea instituției, să obțină pentru intervențiile efectuate și finanțare din programul național Acțiunile prioritare pentru îngrijirea cazurilor critice, acute de traumatisme cranio-cerebro-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor și extremităților numit AP-TRAUMA. Este vorba despre cazuri ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obținute pe baza contractelor cu Casa de Asigurări Județeană. AP-TRAUMA este elaborat, derulat și finanțat de Ministerul Sănătății și se implementează prin spitale cu structuri de neurochirurgie, ortopedie, ortopedie pediatrică și chirurgie orală și maxilo-facială. De regulă, în program intră spitale clinice și mai puțin spitale județene.
Managerul spitalului sucevean, Vasile Rîmbu, ne-a declarat că a remarcat ”cu satisfacție” rezultatele obținute de secția Neurochirurgie, care are și o dotare tehnică foarte bună și că le-a cerut neurochirurgilor ”mai mult curaj și inițiativă în abordarea cazuisticii”. ”Vrem o extindere a activității lor, astfel încât pacienții din județul Suceava să nu se mai deplaseze la clinici din centrele universitare. Vrem să intre în programul AP-TRAUMA. Vom face toate demersurile deoarece ei îndeplinesc indicatorii pentru a avea acces, însă există tendința de a include doar clinicile și vrem să spargem acest monopol”, a declarat Rîmbu.
Intervențiile neurochirurgicale pentru îngrijirea cazurilor critice sunt extrem de costisitoare, astfel că Spitalul de Urgență ar putea avea dificultăți de finanțare din bugetul propriu. Din acest motiv se orientează pentru a accesa AP-TRAUMA, finanțat de Ministerul Sănătății.






