Investiții

Spitalul de Urgență Suceava a demarat procedurile pentru înființarea unei secții pentru îngrijirea bolnavilor în stadiu terminal



Secția de îngrijiri paleative se va amenaja în clădirea secției Pneumologie
Secția de îngrijiri paleative se va amenaja în clădirea secției Pneumologie

Studiul de fezabilitate și lista de dotare pentru o nouă secție la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava vor fi supuse aprobării Consiliului Județean, în ședința de săptămâna viitoare. Conducerea unității medicale intenționează să înființeze o secție de îngrijiri paleative, destinată bolnavilor în stadiu terminal, îndeosebi celor singuri sau abandonați în spital. Dacă proiectul va avansa fără obișnuitele sincope provocate de contestarea licitațiilor, noua secție ar putea fi finalizată până la începutul anului viitor.
Ieri, managerul Spitalului de Urgență, Vasile Rîmbu, i-a prezentat președintelui CJ, Gheorghe Flutur, proiectul secției de îngrijiri paleative, în cadrul unei vizite la fața locului. ”Am trecut în revistă ceea ce intenționăm să facem pentru amenajarea secției. Totodată, am efectuat împreună o inspecție pe teren pentru a vedea ce mai putem face pentru punerea în valoare a întregului perimetru din curtea Spitalului Vechi. Intenționăm să dezvoltăm aici mai multe proiecte”, a declarat managerul spitalului.
Conform planurilor pregătite de spital, secția de îngrijiri paleative va fi amenajată la demisolul secției Pneumologie, un spațiu tehnic și de depozitare, pentru care Direcția de Sănătate Publică a fost de acord, în principiu, cu noua destinație.
Managerul Rîmbu a explicat că serviciul de îngrijiri paleative va avea 25 de paturi, cu o dotare adaptată nevoilor speciale pe care le au acești pacienți, cu grad ridicat de dependență. Saloanele sunt gândite să fie cu 1-2 paturi, acceptabil și cu 4, cu condiția separării cu paravane și cu respectarea suprafeței de 7 mp/pat, cu sisteme de semnalizare sonoră la pat și în băi. Grupurile sanitare trebuie să fie adaptate persoanelor cu dizabilități, cu cadă de baie asistată.
Valoarea estimată a investiției depășește 1,2 milioane de euro
Dotarea are în vedere, printre altele, defibrilatoare, electrocardiograf, ecograf fix și mobil, stație de oxigen, cu capacitate de a asigura oxigen în toate saloanele, inclusiv în cele de la Pneumologie. Pentru că este vorba despre pacienți care stau mult timp imobilizați, saloanele vor fi dotate cu paturi multifuncționale, saltele antiescare, paturi multifuncționale și un sistem audio-video pentru terapia prin muzică. Secția va avea, de asemenea, lift.
Valoarea estimată a investiției (amenajare clădire, izolare și dotare) se ridică la peste 1,2 milioane – 1,5 milioane de euro.
Principalii beneficiari ai îngrijirilor paleative sunt pacienții cu cancer, insuficiență cardiacă severă, boala pulmonară obstructivă cronică, HIV, ciroză hepatică decompensată, insuficiență renală, boli neurologice progresive etc.
Rîmbu a mai spus că, deși o astfel de secție de îngrijiri paliative nu este specifică unui spital județean de urgență, pacienții aflați în stadii terminale, mai ales cei care nu au familii care să-i îngrijească la domiciliu, rămân timp îndelungat în spital pentru că dacă ar fi externați nu are cine să se ocupe de ei. Corelată cu absența unui centru de profil în zona municipiului Suceava, înființarea și dezvoltarea unei secții de îngrijiri paliative pentru această categorie de pacienți este “absolut necesară”.
“Sunt mulți bolnavi în faze terminale care nu au unde fi duși, acasă nu-i ia nimeni, ori sunt părăsiți, ori nu are cine-i îngriji și atunci rămân foarte mult în secțiile noastre sau în Terapie Intensivă. Desigur, noi nu-i putem externa, n-ar fi nici omenește și atunci e absolut nevoie de o secție de acest gen, pentru că îi poți transfera acolo unde li se asigură asistența medicală de care au nevoie. Astfel putem salva situații extrem de delicate ”, a subliniat Rîmbu.
Menționăm că durata medie de spitalizare este unul dintre criteriile de performanță pentru un spital; cu cât aceasta este mai scurtă spitalul este mai bine cotat și finanțat pentru că se consideră că oferă servicii medicale ridicate calitativ. Însă decizia de externare a unui bătrân care nu are nici familie, nici bani ca să plătească pe cineva să-l ajute este foarte dificil de luat, chiar dacă nu are nici o boală acută care să justifice internarea într-un spital de urgență.



Recomandări

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Noile doctorițe de la Oncologia Spitalului Clinic din Suceava sunt dr. Alexandra Pușcașu, dr. Diana Lavinia Pricope și dr. Andreea Obreja

Noile doctorițe de la Oncologia Spitalului Clinic din Suceava sunt dr. Alexandra Pușcașu, dr. Diana Lavinia Pricope și dr. Andreea Obreja