Soluție

Spitalul Clinic din Suceava amenajează o nouă parcare cu 200 de locuri la „Spitalul Vechi”

Construcția depozitului medical central
Construcția depozitului medical central

Locurile de parcare desființate pentru construcția depozitului central al Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava vor fi compensate prin amenajarea temporară a unei parcări de aproximativ 200 de locuri în curtea „Spitalului Vechi”. Managerul unității medicale, dr. Ionuț Jurchiș-Irimie, a declarat joi, într-o conferință de presă, că amplasamentul va fi în zona laterală a blocului pentru medici din curtea spitalului. Parcarea va fi amenajată cu piatră concasată, va fi destinată atât personalului medical, cât și pacienților și aparținătorilor și va fi finalizată în aproximativ două luni, conform estimărilor managerului. Utilizarea va fi contra cost, la fel ca și la celelalte parcări din incinta spitalului – cu tichet de parcare pentru folosirea ocazională și cu abonament pentru personalul medical. Taxa de parcare este de 5 lei pentru prima oră și câte 1 leu pentru fiecare oră care depășește acest interval. Pentru personal abonamentul este de 100 de lei/persoană/lună.
Spitalul de Urgență Suceava a introdus sistemul de parcare cu plată în noiembrie 2018 pentru cele 411 locuri amenajate, dintre care 273 de locuri la „Spitalul Nou” și 138 de locuri la „Spitalul Vechi”.
Singurele autovehicule cu acces liber sunt autospecialele Serviciului de Ambulanță și ale ISU-SMURD, iar abonamentele sunt doar pentru angajații spitalului. Parcarea P1 (spre Serviciul de Ambulanță Județean) era destinată vizitatorilor și aparținătorilor în intervalul orar 08.00-15.00.
Din luna februarie a acestui an, pe locul acestei parcări a început construcția depozitului medical central, cu o suprafață de 1.542 de metri pătrați, ceea ce a dus la aglomerarea spațiilor de parcare disponibile. Depozitul va fi o clădire cu regim de înălțime D+P+1E, destinată materialelor sanitare, obiectelor de inventar și mijloacelor fixe, pieselor de schimb, reactivilor și materialelor de birotică. Prin concentrarea tuturor magaziilor într-un singur depozit central se intenționează diminuarea timpilor de aprovizionare a secțiilor spitalului, fluidizând astfel transferul materialelor necesare actului medical.
Pentru perioada desfășurării lucrărilor, conducerea spitalului a recomandat ca personalul și vizitatorii să utilizeze parcările „în mod responsabil”, în principal spațiile de parcare amenajate în cadrul „Spitalului Vechi”, pentru a nu compromite fluxul de trafic și accesul rapid al ambulanțelor și al altor vehicule de urgență. Deocamdată, ritmul de lucru este diminuat, cauza fiind, conform managerului Ionuț Jurchiș, un conductor de medie tensiune care trebuie mutat de către furnizorul de electricitate.

Recomandări

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Șoldan anunță că în pasul Stânișoara se vor construi un „Turn al Talienilor” inspirat din Columna lui Traian, o poartă tradițională și o parcare

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari