Casa Asigurărilor de Sănătate Suceava a solicitat Casei Naționale de Asigurări nu mai puțin de 80 de milioane de lei pentru a ajunge la sfârșitul anului cu același nivel de finanțare de până acum. Conform unui comunicat de presă semnat de președintele-director, dr. Cristina Iordăchel, bugetul alocat spitalelor în ultimul trimestru al anului 2009 nu acoperă necesarul de cheltuieli și este așteptată o rectificare bugetară, cel târziu până la mijlocul lunii octombrie a.c.
„CAS Suceava a făcut toate demersurile la CNAS și a transmis sumele necesare până la sfârșitul anului pentru asigurarea asistenței medicale în județ”, arată dr. Iordăchel.
Astfel, suma totală solicitată a fost de 80 de milioane de lei, din care 40 de milioane de lei pentru acoperirea serviciilor medicale spitalicești, 25,168 de milioane de lei pentru medicamente compensate și gratuite, 5,8 milioane de lei pentru medicina de familie, 201.000 lei pentru asistența medicală stomatologică, 5,058 milioane de lei pentru serviciile medicale paraclinice (analize medicale, CT, RMN), 530.000 de lei pentru centrele de recuperare, 3,2 milioane de lei pentru Serviciul Județean de Ambulanță și 20.000 de lei pentru îngrijiri la domiciliu.
Săptămâna aceasta, spitalele primesc parte din banii pentru septembrie
Bugetul suplimentar solicitat pentru spitale, de 40 de milioane de lei, este absolut necesar pentru asigurarea nivelului de finanțare în trimestrul al IV-lea, la fel cu cel din trimestrul III.
„La nivelul CAS Suceava vom renegocia contractele cu spitalele pentru a contracta cea mai mare parte a sumelor din lunile noiembrie și decembrie în luna octombrie, pentru a asigura astfel finanțarea spitalelor pentru prima jumătate a lunii octombrie”, precizează dr. Cristina Iordăchel.
Ea mai spune că, până la această dată, CAS a achitat spitalelor din județ contravaloarea serviciilor medicale conform contractelor încheiate și a plătit inclusiv lichidarea lunii august, urmând ca în această săptămână să achite și o parte din avansul lunii septembrie, conform graficului de finanțare stipulat în contract.





