Precauție

Spitalele din județ, verificate de comisarii de mediu

– Garda de Mediu Suceava va controla modul în care sunt eliminate deșeurile periculoase din spitale
Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Suceava vor demara, în luna februarie, acțiuni de control în toate spitalele din județ. Aceștia vor verifica modul în care unitățile sanitare depozitează și elimină deșeurile periculoase rezultate din activitate. Potrivit comisarului șef Constantin Harasim, prima unitate sanitară ce urmează să fie verificată este Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, cel mai mare „producător” de astfel de deșeuri.
„Controalele pe care le vom efectua în spitale vor avea drept scop verificarea modului în care este respectată legislația de mediu de la faza de producere a deșeurilor, colectare, stocare, transport și eliminare a acestora. Eliminarea înseamnă factura pe care o eliberează operatorul specializat în astfel de activități pentru fiecare unitate spitalicească”, a explicat comisarul Harasim.
În județul Suceava, există doi operatori specializați în eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea spitalelor. Este vorba despre societățile Mondeco Suceava și Superstar Rădăuți, societăți cu care spitalele din județ ar trebui să încheie contracte în vederea eliminării deșeurilor periculoase conform normelor de mediu.
Comisarii de mediu vor verifica și dacă pe teritoriul județului mai există spitale în care managementul acestei categorii de deșeuri înseamnă incinerarea lor în crematoriile proprii. Comisarul Harasim a precizat că astfel de activități sunt strict interzise de lege, incinerarea deșeurilor spitalicești în crematorii, și nu în instalații speciale, punând în pericol sănătatea oamenilor prin substanțele toxice care se elimină în timpul arderii. Cei doi operatori specializați din județ vor face și ei obiectul unor verificări atât din punct de vedere al respectării autorizației de mediu, cât și în ceea ce privește modul de colectare și eliminare a deșeurilor periculoase.

Recomandări

Educație pentru un viitor sustenabil – Elevii de la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, în dialog cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor