– După ce a rămas fără nici o doză de ser antiviperinic pe stoc, Spitalul Județean a fost nevoit să împrumute o fiolă de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc
Criza de ser antiviperinic din spitalele din județul Suceava a fost rezolvată printr-o soluție provizorie, împrumutul de la instituțiile spitalicești care mai au pe stoc fiole cu această substanță. Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava nu mai are pe stoc nici măcar o doză de ser antiviperinic de aproape o lună. Potrivit managerului Spitalului Județean, Costică Dăscăliuc, ultima doză de ser antiviperinic a fost utilizată la finalul lunii aprilie, în cazul unui tânăr din Botoșani, venit în excursie la munte, în județul Suceava. Acesta a precizat că Spitalul Județean a propus acest produs pentru licitație cu mai bine de o lună în urmă, dar abia la a treia licitație s-a primit o ofertă din partea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”, de unde se așteaptă să sosească, în câteva zile, fiolele comandate.
Managerul Spitalului Județean a apelat la alte instituții spitalicești din județ, reușind să împrumute o doză de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, care avea pe stoc patru doze de ser antiviperinic. Astfel, rezerva de vaccinuri contra mușcăturilor de viperă a Spitalului Județean Suceava este de doar o fiolă. Iubitorii muntelui care aleg să-și petreacă câteva zile în Bucovina ar trebui să aibă mare grijă când își planifică excursiile.
Fiolele cu ser antiviperinic, ce vor sosi în câteva zile la Spitalul Județean, au valabilitate de 5 ani și vor rezolva criza în care se află acum cea mai mare instituție spitalicească din județ. Anual, Spitalul Județean înregistrează, în medie, 10 cazuri de persoane mușcate de vipere.





