Spectacole, expoziții, Târg de Mărțișor, toate la Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei

Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei găzduiește și organizează mai multe evenimente culturale în această perioadă. Pe 22 februarie, de la ora 21:00, va avea loc al doilea spectacol de stand-up comedy „Atenție, vin urșii” (Micutzu, Geo, Dumitru, Alex), pentru că la cel programat pentru ora 19:00 deja s-au epuizat biletele. Acestea se pot achiziționa online, dar și de la Casa de Cultură ,,Platon Pardău” Vatra Dornei.

Publicul din Vatra Dornei și nu numai poate să viziteze, la Casa de Cultură „Platon Pardău” – Salonul Alb, expoziția de tapițerie 3D „Adu-ne, Doamne, primăvara!”, realizată de Iulia Kiss, o celebrare a sensibilității, răbdării și puterii creatoare. Lucrările expuse sunt rodul muncii și al preocupării Iuliei, o adevărată terapie ocupațională prin care și-a descoperit pasiunea și care a adus armonie și frumos în viața sa.

Vineri, 20 februarie 2026, de la ora 17:00, la Casa de Cultură „Platon Părdău” din Vatra Dornei va avea loc spectacol coregrafic de licență „Dincolo de zestre”, realizat (regia și coregrafia) de tânăra Alexandra Ursu-Odochean, din Vatra Dornei, care studiază Artele Spectacolului Muzical la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca.

„Ce rămâne din noi când timpul trece? Zestrea nu e doar costum, pas sau sunet — este memorie, identitate și continuitate”, spune autoarea spectacolului.

„Dincolo de zestre” este un spectacol care traduce tradiția în limbaj contemporan, aducând pe scenă emoția rădăcinilor prin dans, muzică și expresie artistică. Un demers academic, susținut de cercetare și rigoare, dar trăit cu sinceritate, curaj și energie, de o tânără dorneancă talentată care își urmează pasiunea cu mândrie și perseverență. Invitat special: Alina Spătaru. Consultant artistic: conf. univ. dr. habil. Nicoleta-Cristina Demian. Interpretează: tineri artiști care transformă patrimoniul cultural în experiență scenică vie. Accesul la spectacol este liber. Publicul poate susține artiștii printr-o contribuție voluntară.

  • Tineri artizani din Țara Dornelor, la Târgului de Mărțișor

În perioada 25 februarie – 8 martie 2026, între orele 09:00 – 18:00, în Sala II Expozițională a Casei de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei va avea loc o nouă ediție a Târgului de Mărțișor.

„Primăvara sosește la Vatra Dornei cu parfum de Mărțișor. Mesagerii primăverii vor fi, și de această dată, tinerii artizani din Țara Dornelor, care vor aduce în fața publicului cele mai frumoase aranjamente florale și mărțișoare — toate realizate handmade, cu multă migală, culoare și eleganță. Vă așteptăm să vizitați expoziția cu vânzare și să descoperiți daruri unice, create din suflet, pentru cei dragi”, anunță organizatorii.

Pe 8 martie 2026, de la 19:00, tot la Casa de Cultură „Platon Pardău” va avea loc spectacolul de teatru „Dragostea durează opt ani”, cu actorii Leonid Doni, Nicoleta Hâncu și Paul Ipate. Scenariu și regie: Octavian Strunilă. Scenografie: Maria Nicola. Picturi: Bogdan Andronic.

Recomandări

Hotelul Bradul din Vatra Dornei oferă turiștilor programul „Ski în Bucovina”, cu cele mai bune oferte de cazare și ski-pass inclus

AUR îi îndeamnă pe suceveni să protesteze joi, 12 februarie, de la ora 12:00, timp de 12 minute, împotriva majorării taxelor și impozitelor