Tehnicianul Luciano Spalletti a declarat, miercuri seară, că victoria, cu scorul de 2-1, din meciul cu Manchester United, arată că AS Roma, echipă la care evoluează Cristian Chivu, se poate califica în următoarea fază a Ligii Campionilor, informează AFP. „Cu puțină șansă, am fi putut câștiga la o diferență mai mare. Înainte ca adversarii noștri să înscrie, aveam jocul sub control și mă gândeam că putem marca al doilea gol. Rooney a fost foarte bun. Am desemnat jucători să îl marcheze, dar a fost foarte puternic la unica ocazie pe care a avut-o. Urmează să trăim cea mai intensă emoție. Va fi întâlnirea de pe Old Trafford cea care va determina echipa calificată în semifinale. Un rezultat de egalitate ar putea fi de ajuns pentru noi. În orice caz, rezultatul arată că ne putem califica. Trebuie să fim încrezători”, a spus Spalletti. Golurile echipei AS Roma au fost marcate de Taddei ’44 și Vucinici ’66, în timp ce pentru Manchester a înscris Rooney ’60.
În celălalt meci al serii, Chelsea și Valencia au terminat la egalitate, scor 1-1. Antrenorul Jose Mourinho a declarat că rezultatul este just, chiar dacă, în opinia sa, gruparea engleză ar fi meritat victoria deoarece a atacat mai mult, informează AFP. „Chelsea a încercat să câștige, Valencia să obțină o remiză. Cele două echipe au făcut un meci solid. Valencia a avut șansa de a marca un gol extraordinar prin Silva. La 0-0, Kalou a avut o bară, iar Șevcenko ar fi putut marca. Însă recunoaștem că rezultatul este just. Uneori, am arme pentru a schimba un joc, cu tactica. Le-am spus la pauză că totul se poate schimba și că, dacă nu este cazul, meciul retur rămâne deschis și nu există niciun motiv de panică. Toată lumea crede că ei se vor califica, dar în locul lor nu m-aș încrede”, a spus Mourinho. Tehnincianul Quique Sanchez Flores a declarat că Valencia a reușit ceea ce și-a propus în meciul cu Chelsea, subliniind că dorința sa a fost ca echipa calificată în semifinalele Ligii Campionilor să fie decisă după returul de pe stadionul Mestalla, informează AFP. Pentru Chelsea a marcat Didier Drogba, în minutul 53, în timp ce pentru Valencia a înscris David Silva, în minutul 30.
Meciurile retur vor avea loc la 10 aprilie.
