Echipa Real Madrid a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (3-1), formația Bayern Munchen, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Pentru Real Madrid au marcat Raul ’10, ’28 și Van Nisterlooy ’34, în timp ce golurile echipei Bayern au fost înscrise de Lucio ’23 și Van Bommel ’88. Mijlocașul olandez al formației Bayern Munchen, Mark van Bommel, și-a cerut scuze pentru gestul obscen făcut după gol, informează AFP. „Vreau să cer iertare suporterilor. Nu am nicio problemă cu publicul celor de la Real Madrid, dar am cu unii jucători, cum ar fi Salgado. Nu ar fi trebuit să fac acel gest, dar era un gol foarte important”, a spus Van Bommel.
Fostul jucător al formației FC Barcelona, rivala celor de la Real Madrid, a marcat cel de-al doilea gol al echipei Bayern Munchen, în minutul 88 al partidei disputate pe stadionul Santiago Bernabeu, și a celebrat reușita făcând un gest obscen în direcția publicului madrilen.
Într-un alt meci din prima manșă a optimilor, PSV Eindhoven a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Arsenal Londra. Unicul gol al meciului a fost marcat de Mendez ’61. Fundașul echipei PSV Eindhoven, Xiang Sun, a devenit, marți, primul jucător chinez care a evoluat în Liga Campionilor, după ce a fost introdus în teren în minutul 65 al meciului cu Arsenal. „În China sunt mulți jucători de nivelul meu. Ce-i drept, eu am avut șansă. Nu contează că sunt sau nu primul. Important pentru un jucător venit dintr-o țară unde nivelul este relativ scăzut este să poată învăța dintr-o competiție de un asemenea nivel. Să evoluez la acest nivel este o experiență foarte bună pentru mine”, a declarat, după meciul de marți, fundașul chinez, într-un interviu telefonic acordat site-ului sina.com.
Manchester United a învins în deplasare, scor 1-0, formația OSC Lille, prin golul galezului Ryan Giggs, din minutul 83. Celtic și AC Milan au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul de la Glasgow. Meciurile retur vor avea loc la 6 și 7 martie.

