Acțiune

Spectacol de colinde susținut de elevi de școală primară

Apropierea Sărbătorilor de iarnă și îndeosebi cea a Crăciunului este intens trăită de cei mici. Chiar dacă până la Crăciun mai sunt mai mult de două săptămâni, cei mici au dat deja startul colindelor.
Școala cu Clasele I -VIII Nr. 4 din Suceava a primit deja colindători, iar Grupul Folcloric „Miorița”, format din elevi din clasele primare de la Școala generală nr. 4 și coordonat de institutorul Alina Stanciu, a susținut un concert de colinde. La eveniment a mai participat și formația de dansuri „Volksgruppe Edelweiβ”, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, alcătuit din elevi din ciclul primar de la clasa de germană a școlii. Elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” au susținut un suită de dansuri.
Îmbrăcați în costume populare, elevii și-au întâmpinat oaspeții după obiceiul tradițional, cu pâine și sare.
Seara colindelor și a dansurilor s-a încheiat, însă întâlnirile dintre cele două grupuri etnice vor continua. Școlile din care fac parte cele două grupuri de elevi au încheiat un parteneriat menit a promova și conserva valorile culturale ale bucovinenilor și ale nemților din Bucovina.
„Dorim ca împreună să găsim cele mai eficiente modalități de păstrare și de valorificare a tradițiilor locale specifice bucovinenilor și etnicilor germani bucovineni, dar și responsabilizarea tinerilor în a-și respecta, iubi și păstra valorile moștenite”, a declarat institutorul Alina Stanciu, coordonatorul Grupului Folcloric „Miorița”.

Recomandări

Spectacolul caritabil „Mărțișor de suflet”, o dovadă că oamenii generoși se adună în jurul unei cauze nobile

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Zborul cu care 21 dintre elevii suceveni au revenit din Dubai este cel de la care fiica lui Victor Ponta a fost exclusă

„Mărțișor de suflet”, spectacol caritabil dedicat artei și solidarității, la Căminul cultural din Marginea