Spațiu verde, belvedere și alei pe faleza dintre Mangalia și Saturn, ce va fi modernizată



Faleza care leagă Mangalia de stațiunea Saturn va fi modernizată cu fonduri europene, în cadrul unui proiect cu o valoare totală de aproximativ 23 milioane de lei, ce prevede un punct de belvedere, un spațiu verde și alei de acces.Potrivit reprezentanților Primăriei Mangalia, proiectul „Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul Litoralului” are o valoare totală de aproximativ 23 de milioane de lei și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.Proiectul vizează reabilitarea falezei Mangalia-Saturn pe o distanță de doi kilometri, prin refacerea integrală a zonei pietonale și a sistemului de iluminat public. De asemenea, va exista un punct de belvedere, se va amenaja un spațiu verde și vor fi create alei de acces. Toate zonele ce au diferențe de nivel și sunt destinate traficului pietonal vor fi echipate cu scări de acces și rampe pentru persoane cu dizabilități, acestea fiind dotate cu balustrade din inox rezistent în mediul marin.„Pentru revitalizarea stațiunilor turistice din sudul litoralului, administrația publică locală a conceput un program de reabilitare a acestora, astfel încât toate stațiunile Mangaliei să fie cât mai atractive pentru primirea turiștilor. În urmă cu aproximativ patru ani, am modernizat vechea faleză a orașului, iar acum, acest proiect vine în completarea investițiilor realizate de municipalitate pentru ca stațiunile noastre să devină destinațiile de vacanță preferate în rândul turiștilor români și străini”, a transmis, joi, într-un comunicat de presă, primarul Mangaliei, Radu Cristian.În prezent, Primăria Mangalia are în implementare alte proiecte europene care vizează reabilitarea infrastructurii turistice. Unul dintre acestea se referă la dezvoltarea turistică în stațiunea Saturn, dar și cel de modernizare a stațiunii Neptun-Olimp, aflat în faza precontractării.De la începutul acestui an au fost semnate alte două proiecte cu fonduri UE privind reabilitarea unei biserici din oraș-monument istoric, respectiv cel de modernizare a centrului vechi din Mangalia, realizat printr-un program transfrontalier româno-bulgar.În curând, urmează să fie semnat contractul de reabilitare a tramei stradale, pe aproximativ 20 de străzi din municipiul Mangalia, în parteneriat cu Primăria Balcik.



Recomandări

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Investiții majore în infrastructura din comuna Cacica, cu proiecte pentru rețele de apă și canalizare, alee pietonală și pistă de biciclete

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice
Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

Un proiect de reparații capitale și de modernizare a Muzeului de Științele Naturii din Suceava va fi depus pentru finanțare cu fonduri europene