Examen picat

Șpagă pentru obținerea permisului de conducere



Un instructor auto din municipiul Fălticeni s-a ales cu dosar penal pentru trafic de influență, după ce a fost prins în flagrant, primind de la unul dintre cursanții săi suma de 100 de euro, chipurile, pentru a-i asigura „îmblânzirea” polițistului examinator și, implicit, trecerea examenului de conducere.
Flagrantul a avut loc, ieri, în jurul orei 11:00, și s-a petrecut la un restaurant de la ieșirea din Fălticeni, fiind organizat de ofițeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și cadre ale Direcției Generale Anticorupție (DGA) Suceava, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Din informațiile pe care le deținem, cel care a demascat întreaga poveste este chiar tânărul care intenționa să obțină permisul de conducere. Acesta a sunat la 112 și a reclamat faptul că instructorul său, Marius Buhă, în vârstă de 32 de ani, i-a cerut suma de 100 de euro. Banii, i-ar fi spus instructorul auto, urmau să ajungă în buzunarul polițistului cu care urma să dea proba practică a examenului de conducere.
Ancheta demarată în acest caz va scoate la iveală dacă, într-adevăr, cei 100 de euro urmau să ajungă sau nu la agentul examinator din Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere.
Trebuie făcută precizarea că la ultimele două flagrante cu instructori auto care au cerut șpagă cursanților lor nu s-a putut stabilit existența unei înțelegeri prealabile între aceștia și agenții de poliție care erau repartizați la examinare.
Nu a vrut să dea nici o declarație
În fața oamenilor legii, Marius Buhă nu a vrut să dea nici un fel de declarații, el urmând să fie cercetat în stare de libertate.
Infracțiunea pentru care este cercetat – trafic de influență – este pedepsită de Codul Penal cu închisoarea de la 2 la 10 ani.
La sfârșitul anului trecut, un alt instructor auto, de data aceasta din municipiul Suceava, Mihai Răileanu, în vârstă de 57 de ani, a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la două dintre elevele sale suma de 200 de euro, chipurile pentru a le facilita acestora obținerea permisului de conducere.